O cantitate de aproape o tona de combustibil petrolier (pacura) a fost confiscata, ieri, ca urmare a unor controale efectuate de catre politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Prahova la cinci firme din judet care au ca obiect distribuirea uleiurilor minerale, a motorinei, a benzinei si a altor produse petroliere.
Tot ieri, la aceleasi firme la care a avut loc confiscarea, oamenii legii au mai constatat si comiterea a trei infractiuni – doua de evaziune fiscala si una de delapidare – valoarea amenzilor date ridicandu-se la 160.000 de lei.