La inceputul acestei saptamani, la Mizil, in prezenta unei numeroase asistente, a fost dezvelit bustul poetului Adrian Paunescu. Statuia – amplasata in zona centrala a orasului, in spatiul verde din fata spitalului – a fost realizata din bronz si este opera sculptorului ploiestean George Dumitru. La eveniment, pe langa zeci de localnici din Mizil, au fost de fata deputatul prahovean Adrian Nastase, reprezentanti din conducerea Consiliului Judetean Prahova – Mircea Cosma – presedinte, Mircea Rosca – vicepresedinte, directori de institutii publice, oameni de cultura, reprezentanti ai partidelor politice. Ideea amplasarii unei statui in memoria celui care a fost poetul Adrian Paunescu i-a apartinut primarului orasului Mizil, Emil Proscan. Acesta ne-a declarat ca, „in ultimii sai ani de viata, poetul Adrian Paunescu a fost un apropiat al orasului Mizil si al meu, in mod special. Mai mult decat atat, maestrul Paunescu a participat de foarte multe ori la Mizil la actiuni culturale, fiind, de asemenea, presedintele a doua dintre editiile «Concursului national de creatie literara, poezie si proza», care s-au organizat sub egida Primariei Mizil si a Asociatiei Culturale «Agatha Grigorescu Bacovia». Am cerut permisiunea familiei poetului ca sa amplasam in acest oras o statuie a poetului, ca un gest recunostinta pentru tot ceea ce a facut si a lasat in urma”.
Subliniind ca intre acesta si Adrian Paunescu s-a legat o stransa prietenie, de pe vremea studentiei sale, deputatul Adrian Nastase a declarat: „Am avut, intotdeauna, impresia ca spatiul pe care noi il traim nu a fost niciodata suficient pentru Adrian Paunescu. Ca si in politica, dar si ca om de cultura, Adrian Paunescu a insemnat foarte mult pentru Romania. Dar, dincolo de toate, cata dreptate avea in ceea ce priveste dragostea de tara, un exemplu de la care ar trebui sa invete copiii si nepotii nostri. Ma bucur ca in centrul orasului Mizil a fost amplasata aceasta statuie, pentru a putea fi consemnat simbolul dragostei fata de tara, fata de cultura.” La randul sau, Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, a declarat:”Bustul poetului Adrian Paunescu, amplasat astazi (n.n- luni) la Mizil, este cea de-a 102 statuie pe care a finantat-o Fundatia «Mihai Viteazul». Tin sa va spun, insa, ca tot astazi (n.n- luni) prin Mizil a trecut si masina care transporta, catre Chisinau, statuia lui Alexandru Ioan Cuza, donata tot de catre Fundatia «Mihai Viteazul». Am tinut, astfel, sa se infaptuiasca una dintre intelegerile pe care le-am avut cu poetul Adrian Paunescu, pe 30 august 2010, cand Academia din Republica Moldova l-a primit in randurile sale, ca in Chisinau va fi o statuie a lui Cuza, ca mesaj de unire peste apele Prutului, intre cele doua tari.” Amintind ca, dupa Bucuresti, la Valea Calugareasca, in anul 1973, a fost organizata cea de-a doua editie a cunoscutului Cenaclu Flacara, presedintele Consiliului Judetean Prahova a tinut sa mai mentioneze ca, printre multe lucruri pe care le-a lasat mostenire poetul Adrian Paunescu, cel mai mare este mandria de a fi roman, care nu trebuie sa ne lipseasca nici astazi. ” Ma bucur ca statuia poetului este amplasata in centrul orasului. Atunci cand treceti pe aici, opriti-va o secunda sau mai multe cu privirea la fruntea inalta a poetului, ca sa va simtiti mandri ca sunteti romani, ca ati invatat din poezia lui, ca ati cantat cu el la cenaclu”.
De mentionat si ca, inainte de dezvelirea bustului poetului, din difuzoarele amplasate in zona au rasunat fragmente din spectacolele inregistrate pe vremea cand era organizat Cenaclul Flacara. Totodata, in amintirea marelui poet, s-au recitat versuri, primarul orasului Mizil anuntand ca, dupa Sarbatorile Pascale, urmeaza sa fie organizat in oras un spectacol de muzica folk, din care nu vor lipsi cantecele pe versurile poetului Paunescu.
N.DUMITRESCU