Comentand, cu hartag, dar si vadita ironie, modul in care romanii n-au inteles noua lege a sanatatii, presedintele a dat-o pe cazuistica. Unul, zice, care se opereaza de amigdalita, popular de galci, nu mai leneveste in spital, fiindca privatul nu accepta asa ceva. Ti-au scos amigdalele, in 24 de ore o tunzi acasa. Asa si cu apendicita. Te cauta o zi, te taie si tule-o, ca spitalul nu-i casa de odihna. Dar daca, ma intreb eu care, student fiind, m-am operat si de una si de alta, faci o complicatie? Am avut un coleg de salon care a stat, pentru nu stiu ce incurcaleala de mate la apendicul lui, trei saptamani internat si a mai mers si dupa aceea la controale, fiindca ii atarnasera un dren langa buric. Cu asta ce faci, domnule Basescu? Il arunci in strada fiindca in anexele de aplicare a legii clocite de specialistii matale la Cotroceni scrie doar atatea zile de spitalizare pentru apendicotomie? Studentii, inteleg dintr-un protest stradal organizat la Cluj, nu se mai bucura de asistenta medicala gratuita si, in general, totul se va cam plati. Asigurari si asigurari suplimentare? Sa fim seriosi! Intr-o tara cu salarii de doi lei si cu o populatie majoritar saraca, asigurarile asigura prea putin, iar cele suplimentare raman, pentru tata Floarea din Cucuietii din Deal, vaduva de somer si semianalfabeta, niste vorbe intraductibile. La atingerea lor, femeii, care nu pricepe nimic, i se face pielea gainii pe spinare.
Presedintelui, care i s-a pus pata pe sanatate, i s-a nazarit ca miliardele de euro consumate anual in acest domeniu nu-s bine gospodarite si vrea sa numere el banii corect si sa-i repartizeze in buzunarele care trebuie si nu aiurea. Doctorul Arafat, nascut in Damasc, dar naturalizat roman, mai putin apucaturile din tara de adoptie, a initiat si urmarit cu perseverenta, conducandu-l direct, un sistem national public de interventie in situatiile de urgenta. Cele in care oamenii, din motive de accidente rutiere, incendii, tentative de suicid, toanele unor inimi care tam nisam se opresc sa mai bata, mangaieri cu toporul prin gard intre vecini sau cu cutitul la carciuma, ajung pe muchia care desparte viata de moarte. Ei bine, acest Arafat a reusit ce n-au reusit alte tari din zona si nu numai. Intr-o tara in care sistemul de sanatate e la pamant, cu toate ca are din ce in ce mai numerosi clienti, azilanti ai foamei si preferati ai microbilor care trag la trupuri anemiate, intr-o tara fara spitale (reforma basesciana ne-a invatat ca sunt inutile), intr-o tara abandonata de mii de doctori care se refugiaza afara, el a pus la punct o retea de salvare aproape fara cusur. Veneam recent de la Urlati spre Sangeru, satul nasterii mele, la volanul masinii era fratele meu cand din spate, intr-o curba, ne-a depasit bezmetic un taximetrist care s-a si lovit bot in bot cu alta masina care venea din fata. Din pupatura pasionala a celor doua au rezultat fragmente de limuzine zburand in noapte si o sifonare amicala a masinii in care ma aflam ca martor nauc al evenimentului. Spre mirarea politistilor sositi rapid, ca si a personalului unei salvari rasarite parca din pamant, n-a dat ortul popii nimeni. Soferii celor doi berbeci au dat relaxati declaratii, nu inainte ca toata lumea implicata, inclusiv noi, victimele colaterale, sa ne lasam cercetati cu destul pe burta de o doctorita si ascultati la inima. N-am nimic domnisoara, zic, in clipa cand mi-a venit randul sa ma intind pe spate in salvare si sa mi se ia tensiunea. Avem, zice femeia, o procedura standard pe care trebuie s-o respectam. Am tacut si m-am supus. Rezultatul a fost ca sunt viu. Ei bine, rigurozitatea asta a fost impusa de doctorul Raed Arafat. Colaborarea asta, aproape militara, cu pompierii, cu descarceratorii, a fost desenata si urmarita pas cu pas, pana la desavarsire de doctorul nascut in Damasc. Ea a ajuns atat de riguroasa si performanta, intr-o tara in care toate merg pe dos si alandala, incat aproape ca n-o meritam si nu ni se potriveste. Drept pentru care presedintele a considerat util si patriotic sa-l dea pe initiatorul si parintele sistemului public de interventie in situatii de urgenta afara, sa-l trimita, nu voalat si politicos, ci brutal si marlanesc, acasa. Cel medaliat ieri, de acelasi politician, intr-o paranghelie electorala intens mediatizata, pupat pe nas si alintat cu vorbe patriotice, e azvarlit la cos, ca un gunoi care strica puritatea unor previzibile aranjamente de partid si gasca.
Presedintele tine mortis sa farame tot ce a mai ramas cat de cat intreg si functional in aceasta tara. Nenorocirea este ca, la un protest anemic sau cvasiinexistent al cetatenilor, chiar reuseste. La cate zile de internare, conform noii legi iesite din distileria de rachiuri scotiene de la Cotroceni, o fi avand dreptul presedintele in situatia unei operatii de galci, evaluand amanuntul ca amigdalele domniei sale, inflamate rau, se afla in cap?
Lucian AVRAMESCU
