Capitala, cu sarbatoresti intermitente de stralucire, se prezinta intunecata ca o stancuta. Un mare oras care atarna pe el pleostit, fara vlaga. Trotuarele sunt totusi ceva mai pline de pasi, de umbre, de siluete care se fugaresc si se intretaie, intr-o graba filmata cu incetinitorul. Sa fie semnul ca se apropie sarbatorile? In Ploiesti, municipiul care m-a invrednicit cu titlul pompos de „Cetatean de onoare” acum niste ani, arata, am vazut la televizor, de parca ar fi deja Anul Nou. Lumini, ghirlande, risipa uriasa de becuri si cosmeticale urbane. Primarul, pe care n-am avut onoarea sa-l aflu in vreo imprejurare, e, zice-se, portocaliu, adica de la putere si azvarle cu banii in populatie. Vorba vine, in populatie! Vin de la populatie si poposesc in niste buzunare pe care le putem presupune si care in niciun caz nu sunt ale populatiei, in sensul de oameni de rand. In Bucuresti n-a inceput nimic, e o neteda continuare de viata cenusie. Ma gaseam, miercuri pe la orele 11, in fata Intercontinentalului si asteptam o cunostinta cu care trebuia sa rezolv o chestiune birocratica. Soferi plictisiti pazeau niste limuzine luxoase si fiecare afisa o siguranta de sine de parca erau, fara exceptie, nepoti ai lui Rockefeller. Langa scarile care dau spre statia de metrou ma intampinase un pusti care mi-a cerut un leu sa-si ia ceva de mancare. S-a dovedit insistent, utiliza o persuasiune exersata (m-am intrebat daca in cei 16 ani la care i-am aproximat varsta facuse si altceva decat sa cerseasca), era limpede ca daca nu-i dau bancnota ceruta nu trec mai departe. I-am platit taxa eliberarii mele. Din ce vagauna a societatii romanesti o fi rasarit? Sunt multi, tot mai multi amarati reali. Poate ca si el e unul dintre ei. Da-mi un leu sa-mi iau un covrig, ca mi-e o sete de n-am unde dormi la noapte! – parca asa suna o autoironie populara din vremea lui Ceausescu. Dar Ceausescu nu mai e, vremurile tulburi au pierit, iar noi construim, european, bunastarea prin metode democratice. Seful FBI a venit la Bucuresti si s-a plimbat si prin televizoare unde a laudat performantele noastre in a dibui gainari, presedintele a plecat la Consiliul European pentru a pune la punct degringolada din spatiul euro, unde Merkel si Sarkozy se dovedesc niste ageamii care aproape ca au facut varza (varza de Bruxelles!) moneda comuna, suntem pe cai mari, ce s-o mai lungim. Tocmai cand meditam eu la toate astea s-a petrecut ceva care mi-a amintit instantaneu de zilele Revolutiei. Din stanga, pe Magheru, am auzit un cor de voci barbatesti care strigau si scandau. Marcajul pietonal de pe colt a fost blocat de acele persoane pe care, de la circa o suta de metri, le vedeam extrem de agitate. Sute de masini au oprit la trecere, dintr-o parte si din cealalta, iar artera principala a Capitalei, in cateva minute a devenit un infern. Vocile se auzeau tot mai limpede, lozincile scandate vorbeau despre hoti, despre Guvern, despre o noua revolutie. Brusc, aparuta ca din senin, a oprit la doi pasi de mine o masina a Jandarmeriei din care au coborat, in pas alergator, indreptandu-se spre protestatari, luptatori vanjosi. Nu purtau cunoscutele ciomege de cauciuc si nici nu pareau ingrijorati de ceea ce avea sa urmeze. Ce se petrece? – l-am intrebat pe unul care trecea pe langa mine. Nimic maestre, mi-a raspuns el zambitor, niste revolutionari, si si-a continuat drumul. Uite, zic, multumit la randu-mi, un jandarm care ma stie. Apoi m-am simtit luat de brat. Era Bebe Ivanovici. Cine-s protestatarii, tu trebuie sa stii? Mi-a explicat cum e cu greva foamei, cu taierea unor drepturi. Blocajul bulevardului a durat, pe ceasul meu, sapte minute, timp in care am transmis la AM Press o stire calda. Parea o revolutie la scara redusa, o alta revolutie, de asta data anti-Basescu. A tinut nitel si s-a ispravit. Revolutionarii au mai stat ceva vreme pe trotuar, paziti amical de jandarmii care i-au imbrancit cu gratie, apoi fiecare a plecat la treburile lui. Se apropie Craciunul. Daca la tara n-ai porc, tai un curcan, daca n-ai curcan, tai o gaina, iar daca n-ai nici gaina, tai de pe lista de cheltuieli incalzirea gratarului. Da-mi un leu sa-mi iau un covrig… Indestularea de sarbatori poate fi acoperita si astfel in vremuri de responsabila austeritate.
P.S.
Un batran evreu, nascut prin partile Sucevei si care traieste de zeci de ani in Israel mi-a spus un banc, cu prilejul urarilor pe care mi le-a transmis ieri, telefonic, inaintea Craciunului. Ce sa fac domnule doctor, intreaba ingrozit un pacient, fiindca uit, uit tot? Fa, i-a raspuns doctorul, datorii. Am ras. Seara l-am auzit pe unul de la BNR perorand ca am putea sa apelam si anul viitor la alte imprumuturi de la FMI. Bancul cu amnezicul nu mai tine, am reflectat eu amar. Am putea uita noi sa platim, dar aia de peste Ocean au, nenica, o tinere de minte de speriat!
Lucian AVRAMESCU
