Cu adevarat, fotografia in care presedintele statului apare inconjurat de inalte fete bisericesti, surprinsa imediat dupa slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Saguna, la sfarsitul saptamanii trecute, poate fi considerata drept imaginea anului in Romania. Instantaneul este atat de bine realizat incat, parca, dinspre gura larg deschisa aproape de urechi ar razbate pana si celebrul hahait prezidential! Ca nu era momentul pentru o astfel de atitudine, intre atatea fete bisericesti, asta nici ca mai conteaza! Probabil ca presedintele era multumit ca, totusi, vorbind intr-un lacas sfant, asa cum s-a intamplat la canonizarea lui Andrei Saguna, i-a reusit un fel de „baie de multime” care nu s-a mai lasat cu huiduieli si fluieraturi, asa cum a fost la inceputul acestui an, la manifestarile dedicate zilei de 24 Ianuarie.
Dar, aproape ca nimic nu mai surprinde in atitudinea presedintelui tarii. Fie ca este vorba despre comentarii legate de criza economica sau despre alte subiecte fierbinti ale tarii, Traian Basescu nu uita niciodata sa rada in stilul sau deja caracteristic.
Numai ca hohotul sau de ras – comparabil cu datul cu bata in balta – nu are efect de linistire, de transmitere a unui mesaj de incredere ca, oricat de grea ar fi situatia, se vor gasi solutii de rezolvare. Nu! Mai degraba efectul este unul invers, si anume ca presedintelui nu-i pasa. Nu-i pasa nici de ceea ce se intampla prin tara, nici de ceea ce spune, avand in vedere ca niciodata nu uita sa rada.
Daca i-ar pasa catusi de putin si si-ar reaminti ca este, asa cum insusi sustine ca este, „presedintele tuturor romanilor”, seful statului ar trebui mai degraba ca sa-si inghita rasul decat sa-l rostogoleasca in momente in care altii nici c-ar indrazni sa zambeasca.
Probabil, insa, ca in cazul sefului de la Cotroceni este valabila zicala „gura pacatosului adevar graieste”, avand in vedere ca atunci cand face declaratii care contin si oaresce adevaruri intotdeauna rade! Mai ramane sa se bata si pe burta – gestul unei persoane bine ghiftuite !
Problema este ca imaginea gurii prezidentiale cascate intre zecile de fete bisericesti sobre – care a ajuns, deja, celebra – arata adevarata fata a sefului de la Cotroceni. Este imaginea unui presedinte care s-a rupt de popor si de problemele sale. Identificandu-se ba cu statutul de premier, ba cu acela de sfatuitor al principalului partid cu ajutorul caruia a fost reconfirmat in functie la Cotroceni, presedintele nu mai are postura unui sef de stat.
In goana de a recupera statutul de persoana populara- care i-a atras simpatia si voturile acum cativa ani – acum, cu rasul sau lasa in urma hohote de plans. Hohote de plans pe care, insa, romanii, in demnitatea lor, le tin ascunse.
Nicoleta DUMITRESCU