Cu toate ca a trecut aproape o jumatate de an de cand Uniunea Europeana a cerut Guvernului Romaniei sa reduca termenul de infiintare a unei societati comerciale la trei zile (fata de cel putin 10 zile, cat era durata medie), Emil Boc abia acum se gandeste sa puna in practica o astfel de decizie. „Cred ca putem ajunge si noi ca durata de infiintare a unei firme sa coboare cu mult sub 10 zile si sa ne apropiem de cele trei zile solicitate de UE. Avand in vedere ca exista tari in lume unde este necesara chiar o zi pentru o astfel de procedura, cred ca atingerea pragului de trei zile pentru a putea infiinta o afacere in Romania este un termen fezabil pe care ni-l propunem”, a declarat premierul la lansarea Cartei Albe a IMM din Romania. Emil Boc a mai spus presei ca Executivul pregateste un buget echilibrat pentru anul viitor, „care sa aduca deficitul bugetar la 3 la suta si sa asigure o crestere economica intre 3,5 la suta si 4 la suta”.














