Ofiterii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP Prahova au inceput urmarirea penala impotriva a cinci persoane – agent de vanzari, respectiv soferi si gestionari – acestea fiind suspectate de infractiunea de delapidare. In urma cercetarilor a reiesit ca, in baza unei intelegeri prealabile, in perioada aprilie – septembrie 2010, cei cinci au prejudiciat o societate comerciala cu suma de 14.750 de lei, prin insusirea sumelor de bani obtinute in urma valorificarii produselor vandute de catre societate.
O alta cauza instrumentata de oamenii legii este cea de evaziune fiscala savarsita de catre doi reprezentanti ai unor firme.
In baza probatoriului administrat, a rezultat ca in intervalul 2009-2010, invinuitii au achizitionat grau, atat din tara, cat si din strainatate (Ungaria si Slovacia), pe care, ulterior, l-au vandut. Aceste activitati comerciale nu au fost declarate organelor fiscale, nefiind inregistrate in actele contabile. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la 3.737.777 de lei.
In baza probatoriului administrat, s-a mai stabilit ca ambii, prin folosirea unor documente fictive (borderouri de achizitie false) au ridicat de la diverse unitati bancare unde cele doua societati comerciale aveau conturi deschise, diverse sume de bani pe care i-au folosit in derularea activitatilor infractionale.
Invinuitii au fost retinuti, iar pentru recuperarea prejudiciului urmeaza sa fie instituit sechestru asigurator pe bunurile acestora.
(F.T.)