Din luna anterioara, peste 1.500.000 de pensionari beneficiaza de majorarea punctajului pentru grupele I si a II-a de munca, in conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, castigul mediu suplimentar fiind de 93 de lei.
„Trebuie precizat insa ca, avand in vedere anumite particularitati legislative si situatii concrete din dosarele de pensii, exista si persoane care, desi au lucrat in grupele I si/sau a II-a de munca, nu vor primi din luna februarie majorarea de punctaj, fiind necesare verificari individuale pentru fiecare in parte. Indiferent insa de luna in care se va plati punctajul majorat, se vor achita si drepturile restante corespunzatoare. In cazul persoanelor care s-au pensionat incepand cu data de 3 noiembrie 2008, punctajele au fost majorate corespunzator inca de la stabilirea initiala a pensiei, deci aceste persoane nu fac obiectul Legii 263/2010”, potrivit unui comunicat al Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS).
De mentionat si faptul ca acordarea punctajului suplimentar se efectueaza din oficiu, astfel incat nu este necesara deplasarea persoanelor indreptatite la ghiseele caselor teritoriale de pensii.
C. DUMITRU