Orasul Ploiesti de dupa Primul Razboi Mondial, pe cale sa devina municipiu, avea o imperioasa nevoie de o biblioteca publica. Desigur, majoritatea populatiei nu cunostea aceasta nevoie, pentru ca pierdea, indata ce termina scoala, contactul cu cartea si, deci, nu-i simtea lipsa.
Dar conditiile incepeau sa se schimbe. Intr-un singur an, numarul locuitorilor ajunsese si-l intrecuse pe cel de dinainte de razboi si exista perspectiva sa creasca si mai mult, mai rapid, odata cu noul avant al comertului, al industriei si al afacerilor. Se dublase numarul scolilor secundare, precum si cel elevilor si al studentilor ploiesteni. Crescuse brusc numarul intelectualilor, cu diplome sau autodidacti.
N-as vrea sa ramanem cu impresia ca in Ploiesti nu se citea. Librariile ploiestene aduceau si difuzau multe carti straine, iar cele mai multe dintre ele isi creasera si tipografii si prestau servicii in domeniul editarii, imprimand volume, brosuri, chiar si reviste. Mai in fiecare casa existau doua-trei carti, la intelectuali, rar cand treceau de 100 sau chiar de 200, dar in unele locuinte mai instarite existau adevarate biblioteci cu peste 1.000 de volume. Dar toate acestea erau la dipozitia familiei si a unui cerc restrans de rude si prieteni, iar titlul si continutul volumelor erau mai larg cunoscute doar in momentul risipirii lor prin donatii sau vanzari. Fiecare scoala primara avea o mica biblioteca, de 100-150 de volume, iar scolile secundare aveau biblioteci mult mai bine dotate, culminand cu cea a Liceului “Sfintii Petru si Pavel“, foarte bine organizata si dotata. Dar iata ca un ordin al Ministerului Instructiunii Publice restrangea accesul in toate bibliotecile scolare numai la cadrele didactice si la elevii unitatii respective.
Ploiestenii avusesera totusi, inainte de razboi, o buna biblioteca publica, cea a sectiunii locale a Ligii Culturale, organizata de D. Munteanu-Ramnic, care ajunsese la cateva mii de volume. Dar fusese complet distrusa in timpul ocupatiei germane (1916-1918).
Tocmai oamenii care posedau carti foarte multe si erau pasionati de lectura au inteles primii nevoia unei biblioteci publice. Exponentii lor s-au facut D. Munteanu-Ramnic, Toma T. Socolescu, Ion Ionescu-Quintus, I.A. Bassarabescu si Nicolae Parvulescu. Munteanu-Ramnic era-hai sa-i spunem asa-specialistul; profesor foarte apreciat la liceu, editase si edita doua publicatii, scotea o serie de carti (Biblioteca Scoalei Secundare), era sufletul activitatii “Ligii Culturale“, careia ii organizase si biblioteca si era teoreticianul cititului, al bibliotecilor si al societatilor de lectura, publicand si o carte cu acest continut. Ion Ionescu-Quintus, avocat cunoscut, om politic, primar si deputat (chiar vicepresedinte al Camerei, la un moment dat), era si un talentat scriitor, un spiritual epigramist si avea un larg acces in diferite medii sociale si mondene. I.A. Bassarabescu, profesor de geografie la liceu, era unul dintre cei mai mar prozatori ai tarii, ocupase si avea sa mai ocupe demnitati politice si administrative si era membru al Academiei Romane. Nicolae Parvulescu era un cunoscut avocat, timp indelungat decanul Baroului Prahova, bun condeier, om citit, pasionat al cartii, destul de bogat si generos. Dar rolul hotarator avea sa-l joace Toma T. Socolescu, mare arhitect si profesor universitar, om politic, care, la calitatile pe care le-am vazut si la ceilalti, adauga si mult simt practic si initiativa. El a depasit repede faza discutiilor si a planurilor, trecand la actiune.
La sfarsitul anului 1919, Socolescu a ajuns primar (presedinte al comisiei interimare) al orasului Ploiesti, trecand imediat la initierea unui plan bine gandit, in care figura si infiintarea unei biblioteci populare comunale.
In cele patru luni cat a stat in fruntea orasului, Socolescu nu a avut timp sa realizeze niciunul dintre proiectele sale, dar nu le-a uitat si a continuat sa le sprijine in anii urmatori in calitate de consilier comunal, judetean sau deputat, ori, pur si simplu, de cetatean bine intentionat si cu prestigiu.
Pentru biblioteca a facut primul pas chiar atunci. El a propus ca aceasta sa devina o biblioteca populara, sa fie incredintata primariei. Consiliul comunal a aprobat, si a hotarat ca in bugetul primariei sa fie inscrisa si aceasta institutie, cu o subventie anuala.
Inceputa acum, pregatirea intensa a infiintarii acestei institutii va dura aproximativ un an, un an de munca incordata, si se va incheia la 15 ianuarie 1921. Atunci – exact cu 90 de ani in urma – Munteanu-Ramnic publica in gazeta sa “Romania Viitoare“ un material care anunta ca totul era gata pentru ca, peste cinci zile, sa aiba loc deschiderea Bibliotecii, fiind anuntate ordinea de zi si programul zilei festive si facandu-se o invitatie generala. Sa ne intoarcem putin sa vedem in ce au constat aceste pregatiri.
(va urma)
Paul D. POPESCU
