Sindicatele Invatamant „Ion Luca Caragiale” Prahova, afiliat la FEN, „Scoala Prahovei” si „Valea Prahovei” – afiliate la FSLI – au luat o decizie comuna in privinta zilelor libere impuse tuturor bugetarilor de catre Guvern si Parlament. Ieri, liderii acestora, Petru Columban, Gheorghe Giurumescu si Ioan Bujor, au anuntat, intr-o conferinta de presa, ca recomanda salariatilor din invatamant sa stea acasa in zilele de 26, 27, 30 noiembrie, precum si in cele de 2, 16, 17, 18 decembrie – ceea ce inseamna ca in unitatile scolare nu se va desfasura, timp de sapte zile, nicio activitate. Decizia a fost comunicata si Inspectoratului Scolar, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii acestuia. Liderii sindicali au afirmat ca orele pierdute se vor recupera doar daca personalul didactic va fi platit deoarece acesta nu mai doreste sa faca munca voluntara si ca deja s-au primit semnale de sustinere a deciziei si din partea directorilor de scoli. Intr-un comunicat de presa, acestia precizeaza: „Ca urmare a promulgarii Legii „Curbei de sacrificiu” nr. 329 prin care salariile angajatilor din sistemul bugetar vor fi diminuate cu 15,5% in perioada noiembrie-decembrie 2009, sindicatele din invatamantul prahovean solicita membrilor lor sa nu semneze niciun act aditional/ acord individual care le va fi prezentat de angajator, prin care sa isi exprime acceptul pentru diminuarea veniturilor.(…) Nu trebuie sa platim noi prostia si incompetenta guvernului si a clasei politice! Acestia trebuie sa isi asume in fata opiniei publice un invatamant diminuat cu 15,5%, un elev cu 15,5% mai putin pregatit”. Sindicalistii sustin ca vor fi de acord cu aplicarea Legii 329 numai cand se va aplica si legea de majorare a salariilor cu 35%. Gheorghe Giurumescu, lider al Sindicatului Scoala Prahovei, a amintit ca, in ceea ce priveste cadrele didactice, acestea lucreaza in fiecare an ore suplimentare cu ocazia concursurilor, a olimpiadelor scolare si a altor activitati ce au loc sambata si duminica, fara a fi platite in plus, dar si ca 40% dintre salariatii din invatamant primesc sub 1000 de lei pe luna, iar o diminuare cu 15, 5 % a veniturilor ii va afecta foarte mult. Sindicalistii iau in calcul si posibilitatea de a da in judecata Guvernul Romaniei, deoarece decizia diminuarii salariilor, prin trimiterea in concediu, a fost luata doar de autoritati, nu si de sindicate.
A.M.