Angajatii DSP pot ramane fara salarii la sfarsit de an

Angajatii Directiei de Sanatate Publica Prahova pot ramane fara salarii, in lunile noiembrie si decembrie, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta aceasta institutie. Potrivit declaratiilor recente ale directorului coordonator al DSP, Cristian Vintilescu, expuse la ultima sedinta a Colegiului Prefectural, exista un deficit pentru plata salariilor la nivelul acestei directii deconcentrate. Chiar daca salariile angajatilor sunt platite, de doua luni, fara sporuri (mai putin cel de vechime si cel de conducere – acolo unde este cazul), institutia are nevoie de sprijin pentru ca salariatii sa nu ramana fara bani tocmai in apropierea Sarbatorilor de Iarna.

Sesiune de proiecte pentru modernizarea exploatatiilor agricole

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a decis, prin Programul National de Dezvoltare Rurala, deschiderea sesiunii pentru depunerea proiectelor in cadrul Masurii 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, incepand de astazi.
Obiectivele specifice ale acestei masuri se refera la introducerea si dezvoltarea de noi tehnologii si procedee, diversificarea productiei, ajustarea profilului, a nivelului si a calitatii productiei la cerintele pietei, inclusiv a celei ecologice, precum si producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile. Prin aceasta noua sesiune de depunere a proiectelor pentru finantare europeana, al carei termen limita este 2 octombrie 2009, se doreste adaptarea exploatatiilor agricole la standardele comunitare si sprijinirea membrilor grupurilor de producatori pentru incurajarea fenomenului de asociere.

Inca o ploiesteanca de 100 de ani

Municipiul Ploiesti mai trece pe lista acelora care au implinit varsta de 100 de ani inca o persoana. Este vorba despre Steliana Petrescu, care astazi implineste aceasta venerabila varsta. Si cu acest prilej, reprezentanti din conducerea municipiului se vor deplasa la domiciliul sarbatoritei pentru a-i duce flori si un tort.