Pentru viitorii masteranzi ai Universitatii „Petrol-Gaze” din Ploiesti, care nu au absolvit un domeniu de licenta inrudit cu cel corespunzator programului de masterat pe care il vor urma, conducerea facultatii care coordoneaza programul de studii de masterat respectiv poate stabili si inscrie in contractul de studii universitare de masterat pana la trei discipline de specialitate, cu statut de discipline obligatorii, pe care masterandul trebuie sa le studieze individual si sa le promoveze. Acestea – menite sa asigure dobandirea cunostintelor specifice necesare la parcurgerea programului de studii - trebuie alese din planul de invatamant al unui program de studii de licenta organizat la universitatea ploiesteana, astfel incat masterandul sa poata participa individual la activitatile didactice directe si la formele de evaluare a cunostintelor la aceste discipline.
In contractul de studii universitare de masterat se va preciza forma de evaluare a cunostintelor, punctele de credit transferabile alocate si termenul pana la care masterandul trebuie sa promoveze fiecare dintre aceste trei discipline. Promovarea disciplinelor de specialitate incluse in contractul de studii universitare de masterat este obligatorie pentru ca masterandul sa poata beneficia de burse, precum si de alte drepturi sociale in conditiile legii. Aceste discipline se vor trece in suplimentul la diploma al fiecarui masterand. In plus, masteranzii declarati admisi au dreptul ca, la inscrierea in anul I de studii de masterat, sa solicite inscrierea contra cost la modulul II de pregatire psiho-pedagogica oferit de Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic. Cursurile acestui modul se platesc atat de masteranzii care ocupa locuri cu taxa, cat si de cei inscrisi pe locurile finantate de la bugetul de stat. Taxa de inscriere la acest modul depinde de numarul de solicitanti. De exemplu, in cazul a 20 de solicitanti inscrisi taxa este in valoare de 1460 lei pentru un cursant, in cazul in care se inscriu 25 de persoane – 1170 lei, iar in cazul a 30 de solicitanti taxa este de 975 de lei.
Anemary GRIGORE











