“Anul acesta, bugetul Ploiestiului va fi cu 10% mai mic decat cel de anul trecut”. Afirmatia ii apartine primarului municipiului Ploiesti – Andrei Volosevici – pe care l-am intrebat in ce masura efectele crizei economice se resimt si in calculele financiare privind bugetul local. “In principiu, conform estimarilor deja facute, anul acesta trebuie luata in calcul o reducere de 10% in ceea ce priveste estimarile bugetare. Spun, in principiu, deoarece eu cred ca, pe ansamblu, situatia in ceea ce priveste administratia ploiesteana va fi buna, mai ales ca mizez ca vom avea un program de investitii cel putin la la nivelul anului trecut“. In 2008, bugetul municipiului a fost de 4.500 de miliarde de lei vechi, si, cu toata reducerea de 10% luata in calcul, primarul Andrei Volosevici a mentionat ca, si anul acesta, prioritare vor fi tot investitiile, iar ca exemplu, bugetul estimat pentru reparatiile la drumuri va fi de aproape 8 milioane de euro.
Nu in ultimul rand, primarul a mai mentionat ca, anul acesta, administratia ploiesteana va trebui sa se alinieze si noilor prevederi anuntate de catre premier, legate de reducerea cheltuielilor bugetare. “Cu siguranta, nu se vor mai cumpara autovehicule pentru administratia ploiesteana, cu exceptia faptului ca, asa cum am anuntat, anul acesta se vor face achizitii pentru innoirea parcului mijloacelor de transport in comun de la Regia Autonoma de Transport Public Ploiesti. In ceea ce priveste municipalitatea ploiesteana, nu suntem intr-o situatie economica dificila, dar trebuie sa fim atenti la modul cum vor fi cheltuiti banii publici” – a mai precizat edilul.
N.DUMITRESCU














