Laptele covasit al Icil-ului

La o aruncatura de bat de blocul in care am copilarit, exista o unitate a Intreprinderii de colectare si industrializare a laptelui, un Icil cum ii zicea toata suflarea cartierului. O cladire cu ciudate rampe de urcare, ferestre inguste, inconjurata de cateva baraci de metal, in care zi de zi rasunau strigatele unor lucratori in salopete albe.
Desi erau anii unei adanci penurii, nimeni din cartier nu a reusit sa se-nfrupte vreodata din produsele Icil-ului. Odata, parca, ne-am dus sa cersim un castron de zer in care sa saram cateva bucatele de branza luate pe sub mana din alta parte. Dupa revolutie, forfota din curtea laptariei a amutit. Siluetele albe ale muncitorilor au fost inlocuite cu contururile pantecoase ale unor stabi care dadeau toata ziua indicatii. Lumina a mai palpait catva timp, apoi s-a stins definitiv.
Icil-ul a zacut pustiu ani buni de zile. Cu exceptia unor familii numeroase de maidanezi care profitau de izbelistea fostei laptarii, nimeni nu baga in seama baracile si cladirea hada a intreprinderii, peste care izolarea asternuse un strat gros de praf. Nici cand ieseam pe balcon, scrutand panorama heteroclita a cladirilor orasului – de la turturul Catedralei, pana la blocurile solitare din bariera Bucov – sau scapand coada ochiului spre faclele fumegande ale rafinariilor, fosta fabrica de branzeturi, desi cel mai evident edificiu din peisaj, nu ne patrundea in campul vizual. Primavara asta, dirijati de niste omuleti cu casca, in curtea Icil-ului au patruns niste monstri cu falcile de otel care au inceput sa marunteasca imobilele laptariei. Abia atunci ne-am adus aminte de curtea vecina, in care doagele cu zer si calupuri de branza se rostogoleau cu frenezie in ultimii ani ai Epocii de Aur.
Concasoarele inaintau eroic si-am inceput sa speram ca Primaria avea sa gateasca sub ochii nostri un parc cu havuzuri, cimisiri, hortensii si trandafiri.
Ne-am trezit repede din acest vis toropitor cand la strada a fost plantat un panoas care profetea construirea unui bloc cu noua etaje pe locul Icil-ului. N-a trecut mult de la sadirea tarusului, ca in spatiul abandonat al unei alimentare apropiate si-a facut cuibul o agentie imobiliara. Inauntru putea fi vazuta macheta viitorului bloc. O umbra a parcului imaginat in peregrinarile noastre morfeice isi gasise loc in plansele noii aratari imobiliare: cativa copacei si tufe de sarma populau o curte ronda, presarata cu banci de odihna. „Parcul va disparea, nu va uitati la el”, ne-a scurtcircuitat optimismul un tanar angajat al agentiei de real estate. „In locul lui se va construi inca un bloc, cu 44 de apartamente”.
Fundatia a fosta sapata mintenas, de niste excavatoare hulpave si puternice. A urmat turnarea cimentului. Betonierele l-au galgait noaptea, la o nocturna demna de-un stadion UEFA, nemailasandu-le locatarilor unui micut bloc cu patru etaje niciun strop de liniste pe care sa-l soarba in timpul noptii. Cand cladirea va fi gata, in decembrie 2009, vor avea liniste, dar nu vor mai avea soare.
Blocul care va fi ridicat pe locul fostei laptarii e construit de firma unui fost consilier local, membru al unui partid despre care multi spun ca n-a incetat niciodata sa fie la putere. De-a lungul vremii, aceasta societate a spuzit orasul cu tot felul de bizarerii arhitecturale, potcovindu-l, pe vecie, cu odioase creneluri de fier-beton. Ca niste semne de rau-augur, zilele trecute, am vazut sigiliul firmei respective pe cateva santiere incipiente din zona centrala.
Braconierii de terenuri zboara ca niste dumnezei pe deasupra oraselor. Scot din unghiul mort al contemplatiei petece de pamant pe care muritorii de rand le credeau ale lor pentru totdeauna si le transforma in milioane de dolari.
IONUT STANESCU