Autoritatile locale din comuna Balta Doamnei intentioneaza sa construiasca o statie de obtinere a compostului din deseuri biodegradabile. Este vorba, de fapt, despre valorificarea resturilor vegetale si animale, care vor fi transformate intr-un ingrasamant agricol. Proiectul urmeaza sa fie depus pentru a primi finantare din fonduri Phare. Acesta va fi sustinut financiar atat din bugetul Consiliului Judetean Prahova, cat si din cel al comunei in cauza.
Valoarea totala a investitiei, inclusiv cheltuielile neeligibile si TVA, este de 1.673.707,80 euro, din care cele eligibile sunt in valoare de 1.453.426,76 euro. Contributia CJ Prahova va fi de 448.426,76 euro si cea a Consiliului Local Balta Doamnei – de 5.000 euro.
Costurile urmeaza sa fie acoperite dupa semnarea contractului de finantare, in anii 2008-2009, iar durata de realizare a investitiei este stabilita la 12 luni.
C.N.














