S-avem rezon !
Ca Parlamentul Romaniei nu-i locul de intalnire, conclavul, celor mai straluciti dintre noi nu mai trebuie demonstrat. Ne-au convins deja, liotele de alesi din fiecare legislatura, care ne-au oferit tot felul de mostre negre ale simtirii umane. Certuri ca la usa cortului – atentie, nu neaparat corturi tiganesti – injurii, atacuri vehemente la persoana, obscenitati, dispret fata de colegi si, in aceeasi masura, fata de cei pe care ii reprezinta in forul legislativ suprem al tarii, ne-au fost servite frecvent, intunecand imaginea respectivei institutii, dar generand si un dispret tot mai mare in randul cetatenilor.
Nu spun aceste lucruri ca sa repet ceea ce cititorul stie mai demult, ci pentru ca, iata, cunoscuta fiind impresia deplorabila a oamenilor despre alesii lor, acestia din urma continua sa confirme ca, de fapt, nu merita sa respire aer parlamentar. Chiar alaltaieri, doi deputati au vrut sa ne arate cat de labartata poate fi democratia la noi, pana unde poate sa ajunga nesimtirea unora. Totul a pornit de la un deputat care a sugerat, in plenul Camerei, ca tinuta lor – a celor despre care am tot spus mereu ca nu ne place cum muncesc – sa fie una mai acatarii, care sa arate a parlamentar, nu a vacar de acum doua secole din vestul continentului nord-american – cu blugi si cu traista pe umar. Respectiva sugestie a fost, de fapt, un fel de scanteie care a aprins demnitatea, inteligenta, mandria si toate celelalte sentimente pe care le mai avea cel vizat, acesta dandu-si drumul la gura ca sa arate ca, de fapt, nu se aflau in Palatul Parlamentului, ci la o margine de mahala. Sa nu credeti, insa, ca a fost o balmajeala de expresii fara noima, ca nu au fost vorbe fara…bataie lunga. Se „tragea” pe, vezi Doamne, nocivitatea uniformei vechiului regim, pe „dreptul” desteptului, al intelectualului – cum le place sa-si spuna – de a umbla soios, dezordonat, sau cum il taie capul, fara sa tina cont de mediul in care vegeteaza. Omul nostru, probabil, nu a auzit – desi multi il crediteaza ca fiind toba de carte – ca in popor, de multe ori, in functie de diverse conjuncturi – se spune ca haina il face pe om. Adica poate sa-i asigure prestanta, sa impuna respectul celor cu care se-ntalneste, chiar admiratia, indiferent daca are sau nu ceva in cap ! Dimpotriva, oricat de savant vei fi, oricate glagolii ti-or umple circumvolutiunile cortexului, daca umbli invesmantat ca vai de tine, cei care te vor vedea – fireste, si nu te cunosc – nu vor da doi bani pe tine.
Asadar, nu pledez pentru incliftarea unuia sau a altuia dintre noi, indiferent de activitatea pe care o desfasoara, nu mi-a placut uniforma nici in scoala, nici in armata, desi, daca stau bine sa-mi amintesc, acele tinute ma scoteau, intr-un fel, in evidenta si eliminau orice confuzie in aprecierile ce se puteau face la adresa mea. Pe de alta parte, sunt si persoane care, efectiv, nu suporta, de pilda, cravata, nu se simt in largul lor daca hainele stau „tepene” pe ele; dar asta nu inseamna ca se poate umbla, permanent, intr-un fel de uniforma a neglijentei, a nepasarii fata de tinuta si prestanta sa, a lipsei de respect fata de cei printre care te invarti. Asadar, s-avem rezon si sa purtam hainele care ne stau mai bine, care ne avantajeaza, care pot starni atentia privitorilor sau, cel putin, nu-i deranjeaza. Adica, la fotbal – cu echipament adecvat, la plimbare – cu tinuta de strada, la munca – cu haina potrivita domeniului in care-ti castigi painea.
Leon CHIRILA
