Raportul serviciilor secrete americane, care sustine ca Iranul a renuntat la armele nucleare, poate declansa un nou razboi in Orientul Mijlociu. Avertismentul vine de la ministrul israelian al securitatii. „Opiniile gresite ale americanilor despre armele nucleare iraniene ar putea duce la un razboi regional care sa ameninte Israelul, ca in 1973”, a spus ministrul.
In 1973, tarile arabe au atacat prin surprindere Israelul, dar acesta a rezistat cu succes. Guvernul israelian continua sa sustina ca Iranul cauta in secret sa obtina arma nucleara. Presedintele Ahmadinejad (in foto) a afirmat de mai multe ori ca statul evreu ar trebui sa dispara de pe harta.