Fostul presedinte Emil Constantinescu acuza membrii Colegiului CNSAS ca nu au finalizat, la cererea sa, cercetarile legate de presedintele Traian Basescu in termenul legal si considera ca este vorba de o conspiratie SRI, SIE, DGIA si a Colegiului pentru interesele personale ale sefului statului. El a depus, ieri, la Parchetul ICCJ, o plangere penala impotriva membrilor Colegiului CNSAS, pentru abuz in serviciu. “Am avut o convorbire cu primul adjunct al procurorului general si cu fostul procuror general, Botos, carora le-am predat plangerea penala pentru inceperea cercetarilor pentru infractiunea de abuz in serviciu contra interesului general a membrilor actualului Colegiu CNSAS”, a spus Constantinescu. El a precizat, initial, ca actiunea sa nu se refera la presedintele Romaniei. “Ea pleaca de la o situatie generala extrem de grava. Exista institutii ale statului roman care nu respecta propria lege de organizare si functionare. Sunt functionari publici din aceste institutii care nu isi indeplinesc obligatiile imperative care decurg din legea mentionata”, a spus fostul sef al statului.
Constantinescu s-a referit la CNSAS si la institutiile detinatoare de arhiva. Intrebat care sunt atributiile pe care Colegiul nu le-a respectat, Constantinescu a raspuns ca acestea sunt prevazute in Legea 187 din 1999 pentru deconspirarea fostei Securitati si “in ordonanta de urgenta din 2006”.














