700 de hectare au ramas paragina numai la Fulga. Un francez, venit cu ganduri mari aici, a arendat peste 100 ha. Cand a vazut raportul intre costurile de productie si preturile de livrare a lasat lanul de porumb in picioare. A spus ca nu merita nici cheltuiala cu recoltatul. Un alt investitor, tot strain, s-a aventurat sa cultive in jur de 600 ha, intr-o intelegere pe cinci ani cu taranii. Si el a lasat afacerea balta si s-a dus invartindu-se. Viceprimarul Nicolae Zamfir afirma ca pamanturile asa si vor ramane: irigatii si desecari-nu, lucrari scumpe-da, profit -ba. Din aceasta cauza mai ales batranii si-au lasat loturile, dupa care era sa iasa revolta mare la retrocedare, parloaga. Nici alte asociatii existente pe raza localitatii nu au capacitatea financiara sa lucreze toate terenurile, chit ca proprietarii nici nu mai au pretentia la dijma. Pamantul, mai ales cel cu potential inundabil – iar anul trecut a fost unul de teroare din acest punct de vedere – nu mai e o afacere. Dimpotriva, aduce paguba, mai ales acum, cand oamenii sunt obligati sa plateasca impozite. Campuri intregi sunt pline si astazi cu coceni, in tot judetul. Cu ele se lupta, empiric, taranii, intr-o munca de Sisif, care ne intoarce cu 50 de ani in timp. Nicicum nu-i iz de Europa, asa cum bate de dimineata pana seara pe la Ministerul Agriculturii, angrenat sa toace o multime de bani pentru reforma institutionala. Degeaba, insa, vor exista structuri multe si noi la nivel central, daca jos, acolo unde se face agricultura, oamenii robotesc cu sapa, grapa cu maracini, ara cu caii si recolteaza porumbul manual.
M.B.