Mocirla in justitia americana !
Justitia romana pare ca e stramba. Ne tot someaza, chipurile, „lumea buna” a Occidentului sa facem reforma. Si ne chinuim sa aplicam, macar pe hartie, ce ne cere Europa cu sula refuzului aderarii impinsa adanc in coasta noastra. Desigur ca nimeni, nici cel mai infocat oficial comunitar, nu si-a imaginat ca imediat dupa ce Parlamentul si Guvernul Romaniei au aruncat pe piata un vraf de legi copiate dupa cele europene, gata, angrenajul va functiona perfect. Inca se intampla destule nenorociri in justitie si la noi.
Mi-aduc aminte, e adevarat cu ani in urma, inainte sa se porneasca iuresul reformarii in justitie, a avut loc un teribil accident. Venit dimineata de la un chef, un individ, probabil bine afumat, a intrat cu „mertanul” pe trotuar si i-a ucis pe tatal si fiica aflati intr-o statie de tramvai. O crima in toata regula… Dupa vreo doi ani, l-am vazut pe „balaur”, liber bine-mersi, facand scandal la o terasa din cartierul unde locuia si a produs accidentul. Si, cine stie ?, poate si acum si-a pastrat vechile obiceiuri.
Christopher Van Goethem, un puscas american dintr-aceia trimisi sa instaureze democratia prin toata lumea, a facut acelasi lucru ca si smenarul de cartier despre care am scris. Conducand ca dementul si, probabil, beat, l-a ucis pe Teo Peter, chiar in buricul Bucurestiului. Si s-a descurcat de minune, fiind scos basma curata. In urma procesului, urmeaza sa primeasca o… scrisoare de mustrare. Imaculata justitie americana, cu secole de traditie in spate, s-a dovedit, in acest caz, mizerabila. Curtea Martiala a statului Virginia, instanta ridicata pe un piedestal nemeritat, s-a pretat la un circ de proces, la capatul caruia juratii au ajuns la concluzia ca victima nici nu se afla in taximetrul facut pulbere. Si daca era nevoie s-ar fi dovedit ca, de fapt, puscasul american nici nu a condus masina in acea seara. Sau ca Teo Peter nu a existat cu adevarat. Ar fi fost doar o holograma pusa in calea bravului soldat american. In aceste conditii, ne intrebam, cine trebuie sa faca reforma in justitie ?
Daniel DIMACHE