Federația Română de Fotbal a anunțat sâmbătă, 6 august, meciurile din Turul 1 al noului format al Cupei României, ediția 2022-2023, fază în care vor evolua cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale și 68 de echipe din sezonul precedent de Liga 3, nu 69, cum era stabilit inițial.
Vor juca așadar 74 de cluburi care se vor întâlni în 37 de meciuri programate a se disputa într-o singură manșă, eliminatorie, în data de 17 august, dar disputarea unor partide este incertă.
A 75-a echipă, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, clasata pe locul 2 în play-off-ul Seriei a 8-a a Ligii 3 în sezonul trecut, a fost anunțată de FRF drept calificată din oficiu în Turul 2.
Pe 13 iulie s-a încheiat etapa grupelor din Faza Regională a Cupei României Betano, începută pe 9 iulie, iar pe 16 iulie s-au disputate cele 7 Finale Regionale, potrivit structurii inovative a competiției, aflată la sezonul de debut.
Partidele, într-o singură manșă, se vor disputa pe data de 17 august, iar faza următoare, Turul 2, e programată pe 31 august, echipele care vor juca acest tur, din 31 august, urmând să intre și ”în bani”, cum se spune, FRF urmând să deblocheze primele sume din contractul realizat pe noul format.
Județul nostru va avea trei echipe în această fază a întrecerii. După ce, în urma Finalelor Regionale, s-au calificat în Turul 1 un total de 7 echipe: Viitorul Darabani (Botoșani), Crișul Sântandrei (Bihor), ACS Tg. Mureș 1898 (Mureș), CSM Lugoj (Timiș), CS Dunărea Turris Tr. Măgurele (Teleorman), Atletic United 1906 Ploiești (Prahova), Axiopolis Cernavodă (Constanța), alături de echipa lui Cristi Burlacu vor intra în întrecere CS Blejoi și CSO Plopeni, care vor furniza unul dintre derbiurile județene ale Cupei, în timp ce United va primi vizita celor de la Flacăra Moreni.

Turul 1 – Cupa României Betano, program complet:
CSO Viitorul Darabani – CSM Bucovina Rădăuţi
ACS Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
CSM Paşcani – CS Ştiinţa Miroslava
CS Sporting Juniorul Vaslui – ACS Hușana Huși
CSM Bacău – AFC Dinamo Bacău
CS Sporting Lieşti – CS Aerostar Bacău
CSM Râmnicu Sărat – AFC Metalul Buzău
ACS Sportul Chiscani – CS Viitorul Ianca
CS Făurei – ACS Recolta Gheorghe Doja
CSM Feteşti – AS FC Agricola Borcea
CS Axiopolis Cernavodă – CS Gloria Albeşti
ACSM Olteniţa – ACS Înainte Modelu
CS Dunărea Turris – CSM Alexandria
CSO Petrolul Potcoava – CS Sporting Roşiori 2008
ACSO Filiaşi – ACS Vediţa Coloneşti
CS Real Bradu – ACS Unirea Bascov
Atletic United (Uniţi) Ploieşti 1906 – CSM Flacăra Moreni
CSO Plopeni – CS Blejoi
ACS Kids Tâmpa Braşov – ACS KSE Târgu Secuiesc
ACS SR Municipal Braşov – ACS Olimpic Cetate Râşnov
ACS Minerul Costeşti – ACS Flacăra Horezu
CS Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACS Viitorul Şimian
CSM Jiul Petroşani – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
ACS Progresul Ezeriş – AFC Voinţa Lupac
CSM Lugoj – CS Armata Aurul Brad
CS Avântul Periam – ACS Pobeda Stár Bišnov
CS Frontiera 2004 Curtici – ACS Progresul Pecica
CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Şoimii Lipova
CS Luceafărul Oradea – CS Crişul Chişineu Criş
CSC Crişul Sântandrei – CS Lotus Băile Felix
AFC Unirea 1924 – CS Ocna Mureş
Sticla Arieşul Turda – Academia de Fotbal Viitorul Cluj
CS Sănătatea Cluj – Club Sportiv Minerul 1947 Ocna Dej
CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – SCM Zalău
CS Progresul Şomcuta Mare – CSM Satu Mare
CSM Avântul Reghin – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud
ACS Tg. Mureş 1898 – Marosvásárhelyi SE 1898 – CS Unirea Ungheni 2018
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii este calificată direct în faza următoare, Turul 2.
Formațiile notate primele vor fi gazde, în urma clasării mai slabe față de adversar în sezonul precedent.
Vor fi însă, cu siguranță, și alte echipe care se vor califica la ”masa verde” mai departe, ca de exemplu Sporting Juniorul Vaslui, care va profita că a fost pusă să joace cu Hușana Huși, echipă desființată. Probleme au și Luceafărul Oradea și Pandurii Târgu Jiu, de situația lor urmând să profite Crişul Chişineu Criş și CSM Jiul Petroşani.

Teste pentru toată lumea
Divizionarele C prahovene se apropie de finalul perioadei de pregătire, în week-end având programate meciuri amicale. Echipa din Blejoi a disputat primul meci amical după revenirea de la Poiana Brașov, pierzând duelul cu Metalul Buzău, o altă divizionară C, în timp ce ”vecinele” CSO Plopeni și CS Păulești s-au întâlnit între ele.
La Blejoi, oaspeții, Metalul s-au impus cu 2-0 (goluri marcate de Onțel și Antone) la capătul unui meci slab făcut de echipa prahoveană. Pentru echipa lui Marius Vișan urmează alte două amicale, cu CS Câmpina, miercuri, și Turris Turnu Măgurele, vineri, ambele pe arena din Blejoi.
În duelul dintre CSO Plopeni și CS Păulești, formația plopenară, pregătită de Daniel Dumitrache , s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Dănuț Iancu.