V.S.

Ca și în anii anteriori, locuitorii din comuna prahoveană Balta Doamnei, localitate recunoscută pentru gospodarii care muncesc zi și noapte în solarii, s-au mobilizat zilele trecute pentru a strânge legume, produse neperisabile, apă îmbuteliată și sucuri pentru oameni năpăstuiți de soartă. Astfel, sâmbătă, 2 iulie, la centrele sociale din Vălenii de Munte, Posești și Valea Screzii, au ajuns pentru copiii și adulții aflați în nevoie alimentele strânse din poartă-n poartă, toată săptămâna trecută – cu ajutorul preoților din comuna Balta Doamnei și, bineînțeles, al legumicultorilor din localitate. Un gest al unei comunități extraordinare, care a demonstrat încă o dată că solidaritatea nu este doar o vorbă aruncată în vânt. Felicitări, oameni buni!