Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna mai 2022 cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 481,079 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,4% (-3,6% în termeni reali), a anunţat ieri Banca Naţională a României, potrivit Agerpres.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5% faţă de luna aprilie 2022, până la 301,437 miliarde de lei. Comparativ cu luna mai 2021, acestea au crescut cu 6,2% (-7,2% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 1,0% faţă de luna anterioară, până la 156,582 miliarde de lei şi cu 0,2% (-12,8% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 2,2% (până la 144,854 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de mai 2021 au înregistrat o creştere de 14,2% (-0,3% în termeni reali). Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna aprilie 2022, ajungând până la nivelul de 179,642 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,5%, până la 36,342 miliarde de euro). Comparativ cu luna mai 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 18,1% (17,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,4% faţă de luna aprilie 2022, până la 126,464 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,3%, până la 25,584 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 15,3% (14,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,9% faţă de luna aprilie 2022, până la 53,177 miliarde de lei ( exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,8%, până la 10,758 miliarde de euro). Comparativ cu mai 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 25,3% (24,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).