F. T.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au realizat prinderea în flagrant a unui ploieștean, în timp ce oferea, cu titlu de mită, suma de 300 de euro unui polițist, denunțător în cauză, pentru a nu lua măsurile legale privind conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și, în plus, aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
În legătură cu acest caz, într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA) se precizează: „Inculpatul i-a oferit unui agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în mod repetat și în aceeași împrejurare, sume de bani în euro, respectiv 50, 150, 200 și în final 300 de euro cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și a fost testat pozitiv la substanța psihoactivă cannabis. Mita a fost oferită pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracțiunile săvârșite.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore (…), iar judecătorul de drepturi și libertăți a făcut propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De menționat este faptul că polițistul care a denunțat fapta a formulat în mai multe rânduri și alte denunțuri la D.G.A. prin care a sesizat intenția unor cetățeni de a-l corupe».