Federația Română de Fotbal a informat, oficial, clubul Petrolul că i-a fost acordată licența de participare pentru ediția viitoare a Ligii 1. După analizarea tuturor documentelor depuse, Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor – comisia specializată din cadrul Federației- a constatat că sunt îndeplinite toate criteriile (sportive, de infrastructură, de personal și administrație, juridice și financiare), decizând ( cu unanimitate de voturi) să acorde clubului ploieștean licența de participare în stagiunea 2022-2023 a Ligii 1, fără niciun fel de sancțiuni (amenzi, depunctări etc). Astfel, Petrolul a primit ”verde” pentru a participa în viitoarea ediției a Ligii I, după ce a obținut acest drept din punct de vedere sportiv, câștigând întrecerea eșalonului secund!