Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpea­­nu, a declarat că subiectele de la evaluarea naţională şi bacalaureat vor fi „perfect adaptate” perioadei de doi ani în care elevii au învăţat în condiţii de criză sanitară, potrivit Agerpres.
„Atâta vreme cât această perioadă de criză sanitară a însemnat o catastrofă educaţională pentru orice sistem de educaţie, inclusiv pentru sistemul de educaţie românesc, este total incorect să plătească doar elevii cauzele obiective generate de criza sanitară sau, să spunem, oarecare pricepere de nivel scăzut a autorităţilor în a gestiona acest proces. Pe cale de consecinţă, subiectele vor fi perfect adaptate acestei perioade care înseamnă doi ani din parcursul educaţional al elevilor care susţin probele naţionale. Şi evaluarea naţională şi bacalaureat. Vom avea şi voinţa şi înţelepciunea necesară în concepţia subiectelor pentru aceste probe naţionale încât să nu fie elevii aceia care vor fi nevoiţi să plătească”, a spus ministrul la TVR 1.
În ceea ce priveşte meditaţiile, Cîmpeanu a spus că acestea sunt „un lucru obişnuit” în orice stat, însă trebuie respectate condiţiile de etică din partea cadrelor didactice.
„O chestiune de bun-simţ – ca un profesor să nu facă meditaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit în orice stat al acestei lumi. Nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil, dar trebuie respectate în acelaşi timp şi condiţiile de etică”, a spus reprezentantul Ministerului Educaţiei.
Potrivit lui Cîmpeanu, va exista o comisie naţională de inspecţie care să verifice respectarea normelor de etică şi deontologie profesională.
„La nivelul legii vom ridica aceas­tă interdicţie – noii legi a educaţiei care va rezulta pentru implementarea proiectului „România Educată” – şi vom avea o comisie naţională de inspecţie şcolară cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică şi deontologie. (…) Vom avea o comisie naţională, pentru prima oară, care va avea acest obiectiv: verificarea respectării normelor de etică şi deontologie profesională din partea cadrelor didactice. Din această comisie vor putea să facă parte, spre exemplu, profesori de o probitate morală şi profesională fără cusur, profesori care să aibă şi experien­ţă şcolară”, a explicat demnitarul.