N. Dumitrescu

La sfârșitul acestei săptămâni, instituții de cultură din Prahova se vor alătura cunoscutei manifestări ”Noaptea muzeelor”, ocazie cu care, în noaptea de sâmbătă – 14 mai spre duminică – 15 mai, își vor deschide porțile pentru public în mod gratuit. Evenimentul – organizat la nivel internațional și aflat anul acesta la cea de-a 18-a ediţie – propune publicului expoziții, spectacole, recitaluri instrumentale etc. Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, „Noaptea Muzeelor” este considerată un bun prilej de a descoperi și redescoperi muzeele, dar și pentru a participa la o mulțime de activități culturale. Astfel, pentru seara de 14 mai, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale au pregătit o serie de evenimente speciale, la secţiile muzeale din Ploieşti programul de vizitare fiind între orele 19.00 – 01.00, ultima intrare fiind la ora 00.30. Totodată, la Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie, în cadrul secției Muzeului Memorial ,,Paul Constantinescu”, la ora 19.00 este programat un recital instrumental cu tema ”Fantezii sonore”, susținut de elevi ai Colegiului de Artă ,,Carmen Sylva” Ploiești, iar la Muzeul „Ion Luca Caragiale”, la ora 19.30, va avea loc un spectacol realizat ȋn colaborare cu ,,Zonta Club” Ploiești, iar la ora 20.00 – vernisajul expoziției temporare ,,Eroii lui Caragiale”. La Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, la ora 19.00, va avea loc un concert instrumental susținut de elevii clubului ,,Artist”, iar tot începând cu ora 19.00, la Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX” și la Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu” vor putea fi vizitate expozițiile de bază. La secțiile muzeale din județ, programul de vizitare va fi între orele 19.00 – 22.00, ultima intrare fiind la ora 21.30, cu această ocazie fiind organizate și alte acțiuni. Concret, la Muzeul „Conacul Bellu”, la ora 19.00, va avea loc o ”Seară de muzică folk”, cu participarea grupurilor folk din Urlați, Măgurele și Tomșani, coordonați de prof. Marius Glonț. La Muzeul „Crama 1777”, la ora 19.00, în afara expoziției de bază va putea fi vizitată și expoziția temporară ,,Țesătura tradițională – motiv și inspirație”, organizată ȋn colaborare cu elevi ai Colegiului de Artă ,,Carmen Sylva” din Ploiești, la ora 21.30 fiind programat un scurt concert de caval, fluier și bucium, interpret fiind Zidaru George Eduard. La Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, la ora 19.00, va avea loc o ”Seară de muzică și poezie”, ȋn colaborare cu elevi ai Liceului Teoretic Azuga, iar la Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, la ora 18.30, va fi o serată muzeală.

La Muzeul Omului va putea fi descoperit secretul ADN-ului

Și Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova își deschide porțile larg pentru public, pe 14 mai a.c., intrarea fiind gratuită, între orele 17.00 – 22.00, la secțiile Muzeul Omului din Palatul Culturii Ploiești et.1, (intrarea pe Scările Mari) și la Muzeul Petrolului din Ploiești, str. Dr. Bagdasar nr.8. La Muzeul Omului, de pildă, vor putea fi descoperite și explorate tainele apariției vieții pe pământ, secretul ADN-ului, dar se vor putea afla informații și despre biodiversitatea planetei, protejarea și conservarea naturii, diversitatea populației pe planetă, fiind incluse și jocuri interactive prin tehnica multimedia din expoziția permanentă. Iar la Muzeul Petrolului vor putea fi aflate informații despre evoluţia industriei petroliere româneşti, putând fi vizitată și expoziția temporară închinată marelui savant român Lazăr Edeleanu, considerat întemeietorul petrochimiei românești și universale.

Muzeul de Artă așteaptă publicul între orele 17.00-24.00

De asemenea, și Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” așteaptă publicul, între orele 17.00-24.00, tot în mod gratuit,ca să descopere frumosul zugrăvit pe pânză, în cadrul următoarelor expoziții: la parter, expoziția cu lucrări ale artistului Gheorghe Mosorescu – ”Universuri paralele”, la etaj – expoziția cu lucrări din patrimoniul muzeului, dar și o expoziție cu lucrări ale copiilor de la Centrul de Primire în Regim de Urgență „Cireșarii” din Ploiești, de la ora 19.00 fiind organizat și un spectacol de muzică oferit de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.

În foaierul teatrului – expoziție de tablouri

Sâmbătă, 14 mai a.c., și Teatrul Toma Caragiu Ploiești se alătură manifestării „Noaptea Muzeelor”, conducerea instituției de cultură invitând publicul să vizioneze, în foaier, în intervalul orar 18.00-24.00, două expoziții cu intrare liberă. Este vorba despre expoziția de artă plastică „Artiști naivi ploieșteni”, cuprinzând lucrări ale pictorilor Mihaela Ioana Mocanu, Maria Magdalena Dumitrache și Cristian Bădilă, și expoziția „D-ale lui Caragiale”, în cadrul căreia vor fi prezentate costume purtate de artiști care au întruchipat, pe scena teatrului ploieștean, personaje din piesele lui Ion Luca Caragiale.