Acesti sfinţi au vieţuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi au pătimit pentru Hristos în Kolasia. Din Sinaxar aflăm că pe când îşi înălţau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreună cu alţi creştini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci, toţi credincioşii care erau în biserică au fugit şi au rămas numai Filimon, Arhip şi Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului. Sfântul Arhip a fost bătut aspru şi străpuns cu cuţite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă şi, fiind împroşcat cu pietre, s-a săvârşit din viaţă. Asemenea şi Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre şi în astfel de munci au trecut sfinţii către Dumnezeu.