La Ploiești, rata de infectare depășise ieri 15 cazuri la mia de locuitori

V.S.

Hotărârea Guvernului Cîțu privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea noilor măsuri ce vor fi aplicate începând de astăzi, 25 octombrie, arată, printre altele, și în ce spații publice mai au acces liber persoanele nevaccinate.
Conform documentului menționat, publicat vineri în Monitorul Oficial, nevaccinații vor mai avea acces din această săptămână doar în câteva spații.
Astfel, potrivit sursei menționate, accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară.
Ce înseamnă acest lucru? Că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în toate lanțurile de magazine, cu excepția celor care își desfășoară activitatea în clădiri proprii și nu se află în incinta mall-urilor sau a hipermarketurilor. De exemplu, în afara micilor magazine de cartier și a piețelor, persoanele nevaccinate vor mai avea acces, de principiu, în magazinele Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi și altele asemenea care au sedii de sine stătătoare.
Pe de altă parte, instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul online, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
Ieri, municipiul Ploiești a trecut de 15 cazuri la mie rata incidenței la coronavirus, potrivit informațiilor făcute publice duminică, 24 octombrie, de Instituția Prefectului Prahova. Astfel, municipiul reședință de județ a atins 15,10 cazuri la o mie de locuitori și se afla ieri pe locul al doilea la nivel județean, după comuna Ariceștii Rahtivani, cu 19,18 cazuri Covid la mie. Pe următoarele locuri se regăseau ieri, comunele Păulești (cu 14,73 cazuri la mia de locuitori) și Blejoi (cu 14,72 la mie) și orașul Băicoi, cu 14,28 la mie.