N. Dumitrescu

Ca să încheie anul cu bine și să nu fie nicio problemă, dată fiind pandemia, studenții de la Universitatea ”Petrol-Gaze” nu vor susține examenele în fața profesorilor în mod obișnuit, prin prezența fizică la sediul instituției, ci de la distanță, din fața calculatorului, aşa cum s-a întâmplat şi în sesiunea de primăvară. Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al universității, conf. dr. Mirela Dulgheru, Consiliul de Administraţie al UPG Ploiești a analizat rezultatele chestionarului cu privire la stadiul procesului de vaccinare în rândul studenţilor şi a hotărât organizarea on-line a sesiunii de exemene de vară a anului universitar 2020-2021, întrucât s-a considerat necesară prevenţia în rândul comunităţii academice privind eventuala infectare cu virusul SARS COV-2. Decizia ca și în această sesiune examinarea studenților să se realizeze tot în mediul virtual a fost menținută după ce același Consiliu de Administraţie a consultat și reprezentanţii facultăţilor în legătură cu modul de desfăşurare a sesiunii de examene, votul decisiv fiind în favoarea susţinerii examenelor on-line. Conform structurii anului universitar 2020-2021, la UPG, facultățile de Inginerie Mecanică și Electrică, Ingineria Petrolului și Gazelor, Tehnologia Petrolului și Petrochimie, anii de studiu I, II, III și IV, au sesiunea de vară programată în perioada 7.06-27.06. 2021, facultatea de Științe Economice, anii de studiu I și II, în perioada 7.06-27.06. 2021, iar cei din anul III, în perioada 24.05-13.06. 2021. Cei de la Facultatea de Litere și Științe, din primii doi ani, între 7.06-27.06, iar cei din anul III, între 24.05-13.06.
Reamintim că anul universitar 2020-2021 la UPG Ploiești a debutat în sistem hibrid- toate seminarele, laboratoarele și activitățile practice fiind desfășurate în format fizic, iar cursurile on-line. Din data de 9 noiembrie 2020, întreaga activitate s-a desfășurat doar în sistem on line, iar după vacanța de iarnă, în semestrul al doilea, activitatea didactică s-a desfășurat în sistem hibrid. La începutul anului universitar, în octombrie 2020, la UPG au fost înregistrați peste 5.600 de studenți, dintre care 181 sunt studenți străini, ce provin din 27 de țări.