Un tânăr de 18 ani din Capitală a rezistat pe munte săpându-și o vizuină

 

Violeta Stoica

Echipele de salvamontiști din Bușteni și ai Serviciului Public Salvamont Prahova au avut din nou o noapte albă. Alertați, sâmbătă seară, de două ori, 10 salvamontiști au participat la intervențiile de salvare a unor persoane care au rămas blocate pe trasee diferite din Masivul Bucegi.
În jurul orei 19.00, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în două acțiuni – prima în care doi turiști rămăseseră blocați pe Valea Cerbului, iar a doua – pentru un tânăr blocat pe Valea Țapului.
Cele două echipe de salvatori au plecat în căutarea lor, iar după 7 ore de muncă, potrivit Salvamont Bușteni, cei doi din Valea Cerbului au fost coborâți cu bine.
Căutările pentru recuperarea tânărului blocat pe Valea Țapului au fost extrem de dificile, pentru că acesta nu avea lanternă, iar bateria telefonului i s-a consumat, astfel încât salvamontiștii nu au mai putut lua legătura cu victima. Duminică dimineață, s-a acționat terestru și aerian, cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI, pentru căutarea tânărului care rămăsese blocat.
Ieri dimineață, când s-a luminat de ziuă, tânărul de 18 ani, din București, bine echipat – care petrecuse noaptea într-o vizuină – a reușit să iasă din zona periculoasă și, în coborâre, s-a întâlnit cu echipele de salvamontiști care se îndreptau spre locul în care se presupune că ar fi rămas blocat băiatul.
În cele din urmă, tânărul din Capitală a ajuns cu bine în Bușteni.