George Marin

Să nu care cumva să credeți că vreau să plagiez romanul Ilenei Vulpescu. Nuuu! Nu vreau nici măcar să îl parafrazez. Eu vreau să vorbesc despre arta conversației cu mingea de fotbal atunci când experiența te ajută. Să știi ce să faci cu mingea este minunat. Câteodată, însă, te poți și piti după minge jucând-o, ca să fii „la umbră”.
Foarte curios fiind dacă evoluția din meciul precedent disputat acasă a fost un accident sau nu, am decis ca Arnăutu să revină la radiografia noastră. Prezent tot ca titular în Petrolul – Aerostar 2-0, Arnăutu nu a avut o evoluție prea diferită față de aceea din meciul precedent de acasă, cu Gloria Buzău. Doar că, în fața Bacăului, Arnăutu a coborât foarte des în linia de mijloc – poate a fost o indicație a băncii tehnice, poate nu – așa că acolo a jucat majoritatea covârșitoare a baloanelor. Tactic, nu a fost rău, mai ales că Mondragon a fost mai mult defensiv, cu excepția primului gol marcat, la care columbianul și Arnăutu au fost părtași. Nu a fost rău, dar tot neutru a fost în majoritatea timpului în care a jucat.
Spre deosebire de meciul precedent analizat, Arnăutu a fost mai activ în primul mitan și aproape absent după pauză. A pasat foarte mult în apropiere, dar a și greșit mai mult. A fost imprecis în special atunci când a încercat să angajeze frontal un coechipier. A fost înlocuit de tânărul Boțogan, în minutul 73.
Totuși, a ști unde să stai, să te poziționezi, chiar dacă toate alergările le face în regim de 2/4 și alte elemente acumulate sub titlul de experiență i-au adus lui Arnăutu participarea la prima ocazie a meciului (cu toate că a făcut o preluare greșită), o ocazie petrolistă a lui Buhăescu salvată de portarul băcăuan (min. 14). Mai mult, Arnăutu a fost prezent și la faza din care a rezultat bara lovită de Pană (min. 54), când a preluat slab pasa lui Vajushi.Iată, o ocazie s-a creat și de acolo. A jucat tot economic, dar a ieșit cu câte ceva în evidență, cu aceste două faze,fără a face eforturi deosebite. Dar este foarte puțin în raport cu pretențiile pe care suntem îndreptățiți să le avem de la el, un atacant cu calități pe care le-a demonstrat cu alte ocazii, nu și în aceste ultime două meciuri de acasă.

R 1 R 2 Total
Total mingi jucate 38 12 50
Pase scurte (înainte, lateral, înapoi) 23 (8, 6, 9) 8 (2, 1, 5) 31 (10, 7, 14)
Pase medii (înainte, lateral, Înapoi) 8 (5, 3, 0) 2 (1, 1, 0) 10 (6, 4, 0)
Pase lungi (înainte, lateral, înapoi) 0 0 0
Pase greșite 4 2 6
Mingi pierdute 2 3 5
Mingi disputate (câștigate / necâștigate) 3 (1 / 2) 3 (0, 3) 6 (1 / 5)
Intercepții 0 0 0
Recuperări 5 1 6
Respingeri, degajări 1 0 1
Driblinguri (reușite / nereușite) 1 (1 / 0) 2 (1 / 1) 3 (2 / 1)
Șut (cadrat) 2 (0) 0 2 (0)
Fault efectuat / suferit 0 / 1 1 / 0 1 / 1
Lovituri libere executate / cornere / centrări 0 / 0 / 0 0 / 0 / 0 0 / 0 / 0
Ofsaid 0 0 0
Înlocuitorul lui Arnăutu, Boțogan, care a mai avut alți doi colegi tineri pe banca de rezerve (portarul Petru Marinache și Adrian Nicolae) s-a agitat suficient și a părut că nu are complexe în a înfrunta jucători mult mai maturi decât el. Pe scurt, cifrele lui sunt mulțumitoare pentru cele 17 minute petrecute pe teren. A jucat 10 baloane, a pasat scurt de patru ori (de două ori înapoi), a pasat o dată lung și de patru ori pe distanță medie, dintre care două au fost încercări de a-l angaja frontal pe Balint, a făcut presing, a dat centrarea din final pe care Saim a încheiat-o cu un șut violent puțin peste poartă. A greșit o pasă, a avut o recuperare, a făcut un fault, dar, regretul cel mai mare, a fost „insistența” cu care a stat în ofsaid la contraatacul declanșat de Ekollo după acea lovitură liberă indirectă a băcăuanilor de la șase metri de poarta petrolistă (min. 77). Păcat, pentru că Ekollo l-a așteptat suficient să iasă din ofsaid până la a-i transmite balonul. Dar, situații de genul acesta se corectează pe măsura căpătării experienței. Care experiență se capătă jucând. Or, aceasta a fost prima mutare pentru asigurarea schimbului de mâine. Despre tineri vorbesc, cei care ar fi putut fi mai mult prezenți pe parcursul acestui play-off. Altfel, fără o grijire atentă a celor ce trebuie să preia ștafeta, pe teren vom continua să facem ce am făcut în toate aceste ultime trei campionate, așa cum am avut nefericirea să vedem meci de meci.Vom vedea conversații poticnite cu mingea, cu „greșeli gramaticale”, cu încercări de a ne păcăli că ni se vorbește într-o limbă pe care noi, spectatori și neparticipanți direcți pe gazon, suntem acuzați că nu o pricepem. Formulez așa pentru că trebuie stabilit ce este și cu această artă a conversației cu balonul. Singurul dintre românii văzuți pe gazon în ultimii 50 de ani care a stăpânit arta conversației cu mingea, în umila mea părere, a fost Dobrin. Balaci și Hagi doar au dresat mingea. Restul schimbăm vorbe mai dulci sau mai amare.