La 20 aprilie, calendarul ortodox pomeneşte pe Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit şi Teotim I, “scitul“ sau “filosoful“. Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontica, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380-395. Detalii despre viaţa sa au rămas din scrierile unor importanţi autori care au trăit în perioada sa. Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului – la lucrările Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) – ca autoritate a dreptei credinţe, constituie pentru noi, românii, o mărturie de mare preţ privind izvoarele ortodoxiei româneşti în creştinismul daco-roman. „Faptul că monahii constantinopolitani îşi raportau ortodoxia mărturisirii lor de credinţă la autoritatea Sfântului Teotim rămâne fără îndoială o mărturie grăitoare a ortodoxiei credinţei… Peste veacuri, Sfântul Ioan Damaschin avea să reproducă, în lucrarea „Sfintele paralele“, câteva povăţuiri morale date de Sfântul Teotim în unele omilii la textele evanghelice: „Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, săvârşeşte păcatul complet, pe când faptele trupului pot fi întrerupte de multe piedici“; „Lucrul grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe drept“.