În primul trimestru al acestui an, personalul din cadrul Direcţiei Silvice Prahova a efectuat peste 2.252 de acţiuni pentru prevenirea, combaterea şi – acolo unde a fost cazul – sancţionarea acelora care au fost prinşi furând din fondul forestier prahovean.
În contextul amintit, după cum ne-a precizat inginerul Ovidiu Ştefănescu, responsabil Compartiment „Pază” din cadrul instituţiei, au fost constatate 46 de infracţiuni şi, implicit, au fost întocmite tot atâtea dosare penale, valoarea prejudiciului cauzat ridicându-se la peste 65 de mii de lei.
În schimb, contravenţiile au avut o pondere mai mică – numai 17 -, prejudiciul creat fiind de aproximativ 38.000 de lei.
Tot în primele trei luni ale anului curent, personalul silvic de pe raza ocoalelor arondate Direcţiei Silvice Prahova nu a putut justifica o cantitate de 136 de metri cubi de material lemnos furat.
Ce înseamnă acest lucru? Nu au fost prinşi hoţii şi, pe cale de consecinţă, silvicultorii trebuie să scoată din buzunare 14.368 de lei, pentru recuperarea prejudiciului creat.
Revenind la numărul de acţiuni efectuate (2.252), interlocutorul nostru ne-a mai precizat că o parte dintre ele – respectiv 380 – au fost efectuate în sistem mixt. Mai exact, angajaţi ai Direcţiei Silvice Prahova, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, au efectuat controalele pe linia circulaţiei materialului lemnos (la camioane care transportau buşteni, la autoutilitare, la maşini sau atelaje hipo care erau încărcate cu lemn de foc etc.).
Rezumând, tot inginerul Ovidiu Ştefănescu ne-a mai spus că, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anilor precedenţi, numărul infracţiunilor şi al contravenţiilor a scăzut.
Probabil – sau de ce nu?, chiar sigur – şi datorită celor peste 2.500 de controale efectuate de către personalul silvic prahovean.