N. D.

În contextul pandemiei de coronavirus, în vederea sprijinirii unităților școlare din județ pentru a asigura condiții sanitare și de igienă, legislația i-a permis Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Prahova achiziţionarea unui număr de 1 milion de măşti şi a unei cantităţi de 13.540 de litri de dezinfectant, ce s-au distribuit în cele 210 unităţi cu personalitate juridică. Informația a fost confirmată recent de către ISJ Prahova, care a făcut publică activitatea din perioada septembrie 2020 – martie 2021. Totodată, pe lângă materialele sanitare menționate, în baza unui parteneriat încheiat între Ministerul Educației și o firmă, urmează ca să fie distribuite către unități de învățământ din Prahova și 750 de combinezoane.
În ceea ce privește situația administrării vaccinului anti Covid-19, până la data de 26 martie a.c., conform datelor prezentate de către ISJ Prahova, din totalul de 6.579 de persoane reprezentând personal didactic au fost imunizate 2.695 de persoane, alte peste 2.800 fiind programate în vederea vaccinării. În cazul personalului didactic auxiliar, din numărul total de 757 de persoane, 368 au fost vaccinate, alte peste 300 fiind programate, iar în cazul personalului nedidactic, din totalul de 1.744 de persoane, 633 au fost vaccinate, iar peste 600 au fost programate pentru administrarea serului. În ceea ce privește actul educațional în perioadă de pandemie, s-a menționat faptul că, în cadrul programului naţional “Școala de Acasă”, Inspectoratul Școlar Judeţean Prahova a primit şi a distribuit către toate unităţile şcolare din judeţ un număr de 6.835 de tablete, cu conexiune la internet, achiziţionate de Ministerul Educaţiei, ISJ Prahova ocupându-se, în continuare, de asigurarea service-ului pentru aparatura care din diferite motive se defectează. Nu în ultimul rând, pentru facilitarea învăţării prin intermediul tehnologiei şi al Internetului, atât în cazul suspendării cursurilor, cât şi în cazul desfăşurării acestora în şcoală, au fost distribuite către o serie de licee considerate eligibile în cadrul Proiectului privind Învăţământul Secundar, derulat de către Ministerul Educației, 1.857 de laptopuri şi 128 de table interactive, destinate îmbunătăţirii condiţiilor de predare-învăţare.