George Marin

Juniorii II (tineri handbaliști născuți în 2004 și 2005) au avut în program primul turneu care constituie, de fapt, turul grupelor campionatului 2020-2021. În seria D, alături de LPS Buzău au fost repartizate patru echipe prahovene: CSM Ploiești, CSȘ Ploiești, CSO Mizil și CS Brazi. Primele trei clasate după turneul retur vor continua competiția în grupele „Valoare”.
Dintre toate partidele am ales ca referință două „intrajudețene”: CSȘ – CSM și Mizil – Brazi. Prima dintre ele a prilejuit o luptă dusă uneori fără menajamente. CSȘ s-a învârtit de două eliminări în primele 10 minute! Dar, aceste eliminări au venit și din diferența de gabarit, implicit și de forță, dintre cele două team-uri. CSM, cu trei juniori III (născuți în 2006 și 2007) în teren din cei patru admiși de regulament, a încercat deseori să spargă apărarea adversă mai ales prin pătrunderi individuale pe centru. Greu de tot fără un pic de inventivitate, plus că pivotul lor, David Ioniță, era cu un cap mai scund decât tripleta centrală a CSȘ, Eduard Gheorghe – Nicolae Mircioiu – Radu Constanda. Încercările de pătrundere au fost stopate cu faulturi, ducând atacul CSM-ului până în situația de amenințare de joc pasiv, în special după pauză. Fapt care nu s-a întâmplat în prima parte, când ambele echipe au atacat de multe ori precipitat, în grabă, nepregătit, dovadă că prima amenințare de joc pasiv a venit tocmai în minutul 23:13. Apărarea CSM-ului a beneficiat de o oarecare clemență – să o numim așa – pentru că CSȘ nu întotdeauna și-a orientat atacul pe acțiuni de forță sau cu pivotul, capitol care ar fi trebuit să fie superior. În schimb, apărarea „școlarilor” a fost mai vulnerabilă în partea lor dreaptă, acolo unde extrema stângă a CSM-ului, Ionuț Stănescu, a fost unul dintre cei mai eficienți componenți ai echipei sale. Dar, am văzut și foarte multe greșeli elementare în ambele tabere, pase neglijente, aruncări nepregătite și, deci, ratate, iar altele „cu ochii închiși”, cum se spune. De aici, scorul mic și o explicație pentru o parte din numărul mare de mingi apărate de portari.
Chiar și cu aceste aruncări ratate, peste toți s-au dovedit a fi cei doi portari: Alexandru Ionescu (CSȘ) și Denis Ștefan (CSM), acesta din urmă fiind junior III. Ionescu a contabilizat 30 de mingi salvate, în timp ce Ștefan doar 23, dar el a apărat un „7 metri”, a apărat situații de unu-la-unu, a apărat două mingi la același atac. Ar fi apărat mai multe mingi dacă statura l-ar fi ajutat, pentru că „are ochi” și reflexele îl ajută. Și Ionescu a apărat câte două aruncări succesive. El este un portar înalt, cu reacții rapide și cu poziționări bune. Îi așteptăm pe amândoi să crească.
În ziua următoare, interesul a planat asupra meciului CSO Mizil – CS Brazi, această din urmă echipă fiind la al patrulea meci în patru zile consecutive. Meciul a avut istoric doar în prima parte, câștigată oarecum surprinzător de Brazi (se punctează în clasament!), chiar dacă echipa a prezentat o defensivă destul de ușor penetrabilă. Mizilul nu a fost ajutat de poartă, de altfel nici Braziul nu a excelat la acest capitol. Mizilul a părut o echipă ceva mai închegată, mai omogenă și tactic și valoric. Și totuși, ce a făcut diferența? Poate faptul că Braziul a dat câteva goluri de pe extrema dreaptă, dar nu prin extrema „de meserie”, Andrei Petcu, ci prin Robert Cernat ajuns acolo în urma unor combinații. Poate pentru că Mihai Iordache s-a dovedit un lider de echipă la Brazi, un fel de cheie a jocului. După pauză, Braziul a căzut fizic total, Iordache rămânând să fie singura vioară după accidentarea lui Valentin Dincă din prima parte. Oricum, pentru Brazi au intrat toți cei din linia a II-a în timp ce Mizilul și-a experimentat diverse formule de apărare, trecând de la acel 5+1 recomandat de Federație la 4+2 și mergând până la om-la-om pe tot terenul. Un moment foarte aplaudat de băncile tehnice, dacă spectatori nu pot fi admiși, a fost momentul golului marcat de cel mai tânăr și cel mai scund jucător de pe teren, Bogdan Mîrzea, din echipa Brazilor!
Ultima zi ne-a arătat o aceeași echipă mizileană omogenă și cu un registru tactic variat și care a făcut mai puține greșeli tehnice. S-a impus în fața CSȘ chiar dacă portarul ploieștean Ionescu a avut o nouă evoluție apreciabilă în ultimul meci al turneului. CSM, cu o echipă în care au fost prezenți cei care jucaseră mai puțin până atunci, nu a putut face față unei echipe mult mai masive a Buzăului, care a marcat foarte mult pe contraatac. Și de această dată, portarul Ștefan a fost la înălțime.
O observație generală: patru meciuri în patru sau cinci zile (depinde de programare) reprezintă mult din punct de vedere fizic în stadiul actual al situației generale a societății, mai ales când nici suportul tehnic general al „actorilor” nu este la standardul cuvenit. De unde și numeroasele greșeli.
Cu atâtea săli de sport în Prahova (Olimpia, Doroftei, Tel-George, Plopeni, Cornu, Blejoi, Mizil, Băicoi, Câmpina, Brazi și încă altele susceptibile de a găzdui meciuri fără spectatori – ca să le numim doar pe cele din apropiere, chiar și pe cele câteva acontate „stand-by Covid”) plus cele două din Buzău, turneul s-a disputat în … județul vecin, la Moreni. Cu cheltuieli suplimentare pentru toate echipele. Să înțelegem că, dacă se relaxează situația pandemică, turneul contând pentru retur se poate juca într-o țară vecină, în străinătate? Ar fi potrivită Bulgaria, dar propunem Noua Caledonie. Este pe teritoriul Uniunii Europene, este cam departe, drept-îi, dar sunt niște peisaje superbe! Să se bucure și băieții dacă tot sunt puși să se plimbe.

Rezultate:
Etapa 1:
CS Brazi – CSȘ Ploiești 30-25 (16-13; 14-12),
CSO Mizil – CSM Ploiești 36-29 (18-18; 18-11).
Etapa 2:
LPS Buzău – CSO Mizil 27-25 (9-11; 18-14),
CSM Ploiești – CS Brazi 44-44 (22-18; 22-26).
Etapa 3:
CS Brazi – LPS Buzău 35-33 (17-13; 18-20),
CSȘ Ploiești – CSM Ploiești 26-27 (16-14; 10-13).
Etapa 4:
LPS Buzău – CSȘ Ploiești 27-26 (11-12; 16-14),
CSO Mizil – CS Brazi 53-37 (23-24; 30-13).
Etapa 5:
CSŞ Ploieşti – CSO Mizil 23-27 (11-12; 12-15),
CSM Ploieşti – LPS Buzău 31-46 (14-26; 17-20).

Clasament:
1. CSO Mizil 11,5 puncte; 2. LPS Buzău 11p; 3. CS Brazi 10p; 4. CSM Ploiești 5,5p; 5. CSȘ Ploiești 2p.