FC Petrolul Ploiești – Astra Giurgiu 0-3 (0-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Marcatori: Merloi (50), Krpic (61, pen), Wuthrich (80).
FC Petrolul: Kitanov – Olaru, Lică, Meijers, Țicu – Lax (81 Balint), Roige (cpt) – Constantinescu (46 S. Pană), R. Moise (71 Saim Tudor), Vajushi – Buhăescu. Antrenor: Viorel Moldovan.
Astra: Lazar – Raspopovic (77 Graovac), Hugo de Sousa , Jovanovic, Lamanje – Canadija, Boe-Khane – Merloi (62 Stahl), Răduț (77 Wuthrich), Pahonțu (10 Balaure) – Krpic (62 Montini). Antrenor: Eugen Neagoe.
Au arbitrat: Florin Chivulete (București) – George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Andrei Constantinescu (București).
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) și Dragoș Ionescu (București).
Jucătorul meciului: George Merloi.

Petrolul și-a încheiat aventura în această ediție a Cupei României, oprindu-se, la fel ca anul trecut, în faza sferturilor de finală. Formația ploieşteană a pierdut duelul, de pe „Ilie Oană”, cu Astra Giurgiu, prim-divizionara tranșând ostilitățile într-o manieră clară, după o repriză secundă foarte slabă a galben-albaştrilor, atunci când, prin Merloi (50), Krpic (60, penalti) și Wuthrich (80), au marcat cele trei goluri ale întâlnirii, încheiată la “scor de neprezentare”: 0-3.

Astra a defilat pe arena ploieşteană, impunându-se la scor de neprezentare

Un start de meci echilibrat a menținut speranțele „galben-albaștrilor” pentru o calificare în „careul de ași” al Cupei României. Astra a avut mai mult posesia, dar fără să fie din cale afară de periculoasă, în vreme ce „lupii” s-au organizat bine, cautând să „muște” pe un contraatac tăios, care însă nu a venit deloc. Abia după minutul 30 s-a consemnat și primul șut mai serios ce a prins cadrul porții, expediat de către Răduț (36) și reținut cu multă siguranță de către Kitanov, și cam așa s-a scurs o primă parte în care ambele echipei au părut să fie extrem de precaute, elevii lui Viorel Moldovan încheind primele 45 de minute cu “zero pe linie”: la şuturi spre/ pe poartă, ocazii de gol, respectiv cornere!
Imediat după pauză, Viorel Moldovan a apelat la “regula” din Liga 1, ținând doar un singur „under” pe teren, pe Țicu, în timp ce pe Constantinescu l-a înlocuit cu Silviu Pană, dar, din păcate, eventualele efecte pozitive ale schimbării n-au mai apucat să se vadă, mai mult, impresia fiind că exact Silviu Pană a fost “primul punct slab”. Astra a avut zece minute în care a punctat de două ori și rezolvat meciul, pragmatismul elevilor lui Neagoe confirmând, până la urmă, statutul de favorită al echipei de prim eșalon, chiar dacă oaspeţii au venit fără 4-5 titulari obişnuiţi în primul “unsprezece”.
Merloi (50) a deschis scorul, cu un șut din careu, după o respingere a lui Lică, iar Krpic (60) a majorat diferența, transformând un penalti dictat la un fault comis de Silviu Pană asupra lui Balaure. Și cam așa s-a scris istoria calificării, pentru că „lupii” n-au avut forța să revină pe tabelă, iar Astra a mai punctat o dată, atunci când Wuthrich (80) a trimis, cu capul, peste Kitanov, fostul portar al Astrei fiind depăşit total la această fază, golul fiind “80% al

Vajushi a ratat şansa unui gol de onoare, ratând un penalti

lui”. Cu cinci minute înainte de final, Vajushi a avut șansa golului de onoare, dar n-a reușit să transforme o lovitură de pedeapsă, David Lazăr parând șutul mijlocașului albanez!
Petrolul rămâne, acum, să lupte pe frontul cel mai important, în campionat, acolo unde trebuie să se califice în play-off și să continue cursa pentru promovare. Apoi, ce va fi, vom vedea, deocamdată, s-a văzut, diferenţa faţă de echipele “solide” ale ligii I, luând ca reper meciul cu Astra, este mare!

Ce amendă pentru Petrolul: 30.000 de lei!

După câteva luni de „judecată” la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, săptămâna aceasta s-a dat verdictul în dosarul 301/CD/2020, privind incidentele de la meciul Petrolul – U Craiova, joc încheiat cu victoria oltenilor, scor 1-0, când un reprezentant al clubului oaspete, ”neidentificat” în tabelele înaintate de către gazde a intrat în zona vestiarelor și a jignit brigade de arbitri condusă de Ionuț Coza.
După mai multe termene, fapta a fost încadrată drept o ”încălcare a protocolului medical”; astfel că sancțiunile primite de către cele două cluburi au un cuantum enorm pentru nivelul ligii secunde! Practic, când respectivele amenzi se vor plăti, fiecare club va pierde aproximativ 30-35 % din drepturile TV aferente unui sezon de eșalon secund! Incredibil, nu? Dar…. Asta este legea, iar Petrolul a primit o amendă de 30.000 de lei, în timp ce oltenii ”bifează” chiar mai mult .
”În temeiul Secțiunii VII din Protocolul de Reluare Competițiiîn sezonul 2020-2021-Secțiunea Abaterial. 15, FC Petrolul Ploiești se sancționează cu penalitate sportivă de 30.000 lei. În temeiul Secțiunii VII din Protocolul de Reluare Competiții în sezonul 2020-2021-Secțiunea Abateri ( …) U. Craiova 1948 SA va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 40.000 lei” – se arată în decizia de la “Disciplină”.
Petrolul aşteaptă acum motivarea sancţiunii şi, aproape sigur, se va adresa Comisiei de Apel, pentru a scăpa de pedeapsă sau, eventual, a micşora sancţiunea.

Foto: Răzvan Păsărică, Cristi Stavri
(www.sportpictures.eu)