Primul turneu din noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Feminin a avut loc între 27 și 29 noiembrie, orașele Sfântu Gheorghe, București și Satu Mare găzduind fiecare câte patru echipe, care și-au măsurat forțele în cadrul acestor ”bule”.
Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, CSM Satu Mare și Phoenix CSU Simona Halep Constanța sunt echipele care au câștigat toate partidele disputate în primele trei etape. La echipa din Sfântu Gheorghe evoluează şi jucătoare ploieşteană Ioana Ghizilă, componentă a reprezentativei României.
Sepsi s-a impus clar în toate meciurile disputate, cu CSM Târgovişte, scor 99-42, cu Olimpia CSU Braşov, scor 104-58, cu ACS KSE Târgu Secuiesc, scor 87-26, anunţându-se din nou favorită la câştigarea titlului naţional.
Ioana Ghizilă, în vârstă de 23 de ani, formată la CSŞ Ploieşti, a evoluat în toate cele trei partide, cea mai bună prestaţie înregistrând-o în al doilea meci, cu gruparea braşoveană, în care a încheiat cu 14 puncte, şase recuperări şi trei pase decisive, pentru un coeficient de eficienţă de +15.
În celelalte două meciuri, Ioana a încheiat cu 5 puncte, o pasă decisivă (cu CSM Târgovişte), respectiv cu 3 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive şi 2 capace (cu KSE Tg. Secuiesc).
Clasamentul în acest moment:
1. ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe –
3/0 – 6 puncte
2. CS Municipal Satu Mare – 3/0 – 6 p
3. CS Phoenix CSU Simona Halep
Constanța – 3/0 – 6 p
4. FCC Baschet Arad – 2/1 – 5 p
5. Olimpia CSU Brașov – 2/1 – 5 p
6. CS Agronomia București – 1/2 – 4 p
7. CS Municipal Alexandria – 1/2 – 4 p
8. CS Rapid București 1/2 – 4 p
9. CS Universitatea Cluj-Napoca – 1/2 – 4 p
10. CSM Târgoviște 1/2 – 4 p
11. ACS KSE Târgu Secuiesc 0/3 – 3p
12. CSU Rookies Oradea 0/3 – 3p
Turneul doi se va desfășura în perioada 4-5 decembrie și va programa rundele 4 și 5. Meciurile vor avea loc la Târgoviște, Târgu Secuiesc și, din nou, în Sala Agronomia din București.
Sepsi va evolua la Târgu Secuiesc, unde va întâlni formaţiile FCC Baschet Arad, respectiv CSU Cluj-Napoca.