F. T.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, plutonierul adjutant Marian Iacob, de la Detaşamentul de pompieri Mizil, a fost decorat, cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu „Emblema de onoare a MAI”.
Distincţia i-a fost acordată pentru faptul că, la începulul lunii septembrie a.c., acesta a reuşit să salveze viaţa unui bebeluş care se înecase cu mâncare.
În afară de recunoaşterea meritelor de către reprezentanţii MAI, şi conducerea ISU Prahova a postat pe pagina de Facebook a instituţiei următoarele cuvinte:
„Marian, îţi mulţumim pentru că eşti OM şi pentru că nu nu ai ezitat nicio clipă să transmiţi celor din jur încredere, forţă şi curaj”.
Pentru cei care au uitat: În seara zilei de 10 septembrie a.c., plt. adj. Marian Iacob, de la Detaşamentul de Pompieri Mizil, a fost solicitat de către o mamă disperată să-i salveze copilul, care se înecase cu mâncare, având blocate căile respiratorii. Pompierul a intervenit prompt, iar după ce micuţul a început să respire, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul din Mizil.
Iată ce declara atunci salvatorul prahovean: „Nu am mai intervenit pentru salvarea unui copil atât de mic, dar cred că Dumnezeu m-a ghidat şi am ştiut ce trebuie să fac. Înveţi toată viaţa să te pregăteşti pentru tot felul de situaţii, dar eşti om şi când vezi o mamă plângând şi un copil atât de mic livid, intervine şi factorul emoţional. Te gândeşti fără să vrei la copiii tăi de acasă. Şi atunci te îmbărbătezi şi îţi spui că trebuie să faci totul să salvezi. Eşti doar tu acolo şi fiecare secundă care trece poate conduce către un sfârşit tragic, dacă nu faci tot ce trebuie! Mă bucur mult că am putut să ajut şi că fetiţa este în siguranţă!”, a povestit salvatorul, pe pagina de Facebook a ISU Prahova.
Plutonierul adjutant Marian Iacob este salvator din anul 2006. Are 44 de ani, este căsătorit şi e tatăl a două fetiţe: una de 10 şi cealaltă de 18 ani.