F.T.

Fie nu au fost vigilenţi poliţiştii – chestiune eliminată din start -, fie că au devenit mai conştienţi prahovenii – dea Cel de Sus să fie adevărat! -, dar miercuri, în Ploieşti, s-a înregistrat un record pozitiv.Pozitiv în sensul că au fost sancţionate numai patru persoane pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020, privind măsurile de împiedicare a răspândirii COVID.Ori, în principal, pentru acest lucru, angajaţii Biroului Rutier Ploieşti, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale, au efectuat controale în mijloacele de transport din municipiu, în urma cărora au fost date, în total, 20 de amenzi, însumând aproximativ 3.000 de ei.
Dar, repetăm: numai patru persoane – cel mai probabil călători – au fost sancţionate pentru încălcarea normelor subsumate Legii nr. 55/ 2020, alte sancţiuni fiind date pentru alte nereguli.
Ceea ce, să recunoaştem, ar fi un bun început !
Rămâne de văzut însă cum vor evolua lucrurile – şi implicit numărul amenzilor – în zilele următoare. Zile în care, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, vor urma alte şi alte controale.
Iar amenda pentru nerespectare măsurilor celebrei deja Legii 55/ 2020 este cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei.