F. T.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a cuprins cu repeziciune casa în care locuia. Tragedia a avut loc marți, în jurul orei,15:30, în Cerașu.
„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-un dormitor, cuprinzând câteva obiecte de mobilier.Din nefericire, echipajele medicale sosite la locul evenimentului nu au mai putut să facă altceva decât să constate decesul bărbatului. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului”, precizează, într-un comunicat de presă, reprezentanții ISU Prahova. Tragedia a avut loc la o zi după ce, cu o zi înainte ( luni, 23 noiembrie a. c.), un alt bărbat din Cocorăştii Colț a ajuns la spital cu picioarele arse, după ce locuința i-a luat foc din cauza unui coş de fum defect !
În contextul amintit mai sus, ISU Prahova reamintește faptul că, „în anul 2019, burlanele şi coşurile de fum, precum și neglijența, cum s-a întâmplat la Ceraşu, au provocat cele mai multe incendii la nivelul judeţului, constituind a două categorie de împrejurări determinante ale incendiilor, din punct de vedere al frecvenţei înregistrate, după instalațiile electrice defecte.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de situaţii, ce se pot solda cu mari daune materiale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova reamintește populaţiei obligaţia respectării cu stricteţe a unor minime măsuri de prevenire a tragediilor”.
Cum ar fi cele menționate.