Petre Apostol

Unul dintre cei mai reprezentativi arbitri de handbal din România, ploieșteanul Romeo Mihai Ștefan (foto, în stânga), care face pereche cu bucureșteanul Bogdan Ștark, a primit o nouă delegare în Liga Campionilor. Cei doi oficiali români vor arbitra, mâine, meciul dintre Paris Saint Germain și FC Porto, dispută care va avea loc în capitala Franței, începând cu ora 19:45, conform fusului orar din România.
De menționat că PSG îi are în lot, printre alte vedete, pe doi dintre cei mai valoroși handbaliști ai lumii din ultimul deceniu, danezul Mikkel Hansen și francezul Nikola Karabatic. Partida contează pentru etapa a opta din Grupa A preliminară a Ligii Campionilor, PSG având, însă, doar cinci meciuri disputate până acum, pornind foarte slab pentru pretențiile clubului parizian, cu trei înfrângeri și doar două victorii, ocupând locul al cincilea în clasament.
FC Porto, în schimb, a jucat șapte partide, bifând două victorii și două remize, ocupând locul al patrulea, în ierarhia în care lider este clubul polonez – Lomza Vive Kielce (cinci victorii și o remiză, în șapte partide).