Patru curse de trap au fost în programul reuniunii de duminică de pe Hipodromul Ploieşti, iar principalul eveniment al zilei, Premiul Agriculturii – Fortuna Silver, chiar a fost spectaculos, spre satisfacția celor care au putut asista din tribună, dar şi al celor care au urmărit întrecerile prin intermediul transmisiei „live” de pe youtube.
Premiul Agriculturii a fost cursa care a închis reuniunea şi a oferit un duel interesant între doi dintre favoriţi: armăsarul Gailuron de Bellen şi iapa Hermina VF. Trăpaşul condus de Adrian Marciu a condus până la intrarea în ultima linie dreaptă, dar Hermina VF, condusă magistral de experimentatul Cristian Slate, a venit spectaculos din spate şi a câştigat cursa destul de clar. A fost încă o victorie importantă pentru câștigătoarea Derbyului din acest an, la capătul unei curse în care Slate a reușit să ”evite” o situație inedită – anume ca toate cursele unei zile să fie adjudecate de același driver!
7-trap-2Asta pentru că, în celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus Kansas (Premiul Raţiunea), Isyness (Premiul Răsunet – Fortuna Gold) şi Dona Pilar (Premiul Romina), în sulky fiind, de fiecare dată, acelaşi driver, Adrian Marciu, care a ratat astfel ”la mustață” o performanță important, de care, probabil, cu greu se va mai putea ”apropia” cu asemenea șanse cum a avut duminica trecută. Oricum, acesta și-a adjudecat, deja, de pe acum, titlul de driverul sezonului 2020, la fel ca și acum un an, având cele mai multe victorii.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 25 octombrie, şi va avea ca principal eveniment Premiul de Fond, în programul aceleiași eveniment fiind așteptată și prezența cailor de galop pur-sânge englez, Jockey Club urmând să organizeze o cursă dedicată acestei rase.
Doar 3 reuniuni mai sunt, din acest moment, în program din calendarul pe anul 2020, sezon extrem de dificil prin prisma restricțiilor care au făcut din acest an unul ”de supraviețuire” pentru activitatea hipică!