N. D.

După fix o săptămână de la ceremonia de constituire a noului legislativ ploieştean, prilej cu care au depus jurământul de învestire în funcţie atât consilierii locali, cât şi primarul Andrei Volosevici, vor fi desemnaţi şi viceprimarii. Pe data de 3 noiembrie, edilul ploieştean i-a convocat pe consilierii locali în şedinţă cu caracter extraordinar, în cadrul căreia, dintre aceştia, prin vot, vor fi aleşi şi cei doi viceprimari. Asta înseamnă că grupurile politice s-au pus într-un final de acord în ceea ce priveşte negocierile pe această temă, având în vedere faptul că, imediat după depunerea jurământului de învestire în funcţie, primarul Andrei Volosevici a declarat că deja se ştie numele unuia dintre cei doi viceprimari, în persoana Magdalenei Trofin (Alianţa USR PLUS). Totodată, pe ordinea de zi a şedinţei menţionate se va afla şi proiectul de hotărâre ce vizează repartizarea consilierilor locali în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii din unităţile de învaţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Ploieşti, pentru anul școlar 2020-2021.