La șase luni de la data suspendării activităților sportive din România din cauza declanșării pandemiei de COVID-19, baschetul va reveni la meciuri oficiale, de astăzi, chiar la Ploiești. Ținând cont de prevederile ultimelor Ordine comune ale MTS și MS, Federația Română de Baschet a decis sa organizeze un eveniment baschetbalistic de amploare în municipiul Ploiești pentru finalizarea sezonului competițional 2019-2020 din Campionatele Naționale U13, U14, U15, U16, U18 și U20. Totodată, Federația Română de Baschet va monitoriza evoluțiile participanților de la fiecare categorie de vârstă, organizând cu ocazia acestor turnee și trialuri de selecție în vederea viitoarelor convocări la echipele naționale.
Astfel, forul național de baschet, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, organizează Turneele Naționale de Baschet Juniori în aer liber, ediția 2019-2020, pe cele trei terenuri de baschet din incinta Parcului Municipal Ploiești Vest. Evenimentele se vor desfășura fără spectatori.
După derularea meciurilor din faza trial grupe, în funcție de rezultate, vor fi programate la fiecare serie finalele, cu decernarea diplomelor și medaliilor pentru fiecare categorie de vârstă. Meciurile de pe Terenul 1 vor fi transmise live de FRB TV. De altfel, evenimentul baschetbalistic de la Ploiești va putea fi urmărit pe canalul oficial de youtube FRB TV, dar și pe pagina oficială de facebook a FRB.
Primele care vor intra pe terenurile de la Ploiești vor fi echipele din cadrul campionatelor U20 masculin, U15 masculin și U15 feminin, turneele fiind programate să se desfășoare de astăzi până pe 10 septembrie.
Județul Prahova va fi reprezentat, în această primă parte a evenimentului, de echipa U15 masculin de la Clubul Sportiv Școlar Ploiești, pregătită de Ionuț Ivan și Eugeniu Melnic. Echipa ploieșteană a trecut primul „examen”, toţi componenţii formaţiei şi stafful tehnic având rezultate negative la testele anti-COVID-19, obligatorii înainte de startul competiției.
Ploieștenii vor deschide, astăzi, „balul”, întâlnind, de la ora 9:15, pe CS Otopeni. Mâine, de la ora 19:30, CSȘ Ploiești se va confrunta cu CN Aurel Vlaicu București, pentru ca, în ultima zi a grupelor, miercuri, să evolueze în compania celor de la ABC Leii București, de la ora 17:15. Câștigătoarea grupei va evolua în finala mare, joi, de la ora 11:45, în compania învingătoarei din cealaltă grupă, în care au fost repartizate echipele ACS Dan Dacian București, CSȘ nr. 4 București și CSȘ Târgu Jiu. Finala mică, între echipele clasate pe locurile 2 din cele două grupe, este programată joi, de la ora 11:30, iar meciul pentru locul 5, între formațiile de pe a treia poziție din faza grupelor, urmează să aibă loc joi, de la ora 11:15.