Putin, ghinionistul

Vladimir Putin a primit mai multe apeluri telefonice în ultimele zile de la numeroși lideri mondiali care au sunat să își exprime simpatia față de acesta, după ce președintele rus a pierdut încă un adversar din cauza otrăvirii.În timp ce alți politicieni din întreaga lume reușesc să se bată cu numeroși adversari politici fără ca vreunul din aceștia să cadă victime otrăvirilor, incredibil de ghinionistul Putin pare să fi pierdut încă un adversar.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului a declarat că „Vladimir era chiar nerăbdător să aibă o dezbatere cu Alexei Navalnîi ,dar din păcate cruda mână a sorții l-a lăsat fără posibilitatea unei victorii”.
„Este atât de incredibil de ghinionist că acești oponenți politici și critici tot se îmbolnăvesc în condiții misterioase înainte ca Vladimir să îi poată învinge în arena opiniei publice din țara noastră”, a mai adăugat acesta. „De fiecare dată când unul dintre ei moare, Vladimir pierde încă o oportunitate pentru a demonstra ce lider politic măreț este. Președintele nostru este cu adevărat cel mai ghinionist lider din lume”, s-a plâns purtătorul de cuvânt al Kremlinului.„Știți, ar fi drăguț dacă măcar unul dintre ei ar putea rămâne în viață mai mult de câteva luni pentru a-l înfrunta pe Vladimir la urnele de vot. Bănuiesc că va trebui să îi ținem pumnii următorului. Dorește cineva?”, a concluzionat acesta.
Mircea Lucescu, la interviu

Reporter: Cu cât credeți că ar învinge echipa lui Dinamo din ’70 pe cea de astăzi?
Mircea Lucescu: Cu 1-0, cred.
Reporter: Doar atât?
Mircea Lucescu: Da, păi majoritatea avem peste 70 de ani acum.
O metodă bună de a reduce consumul de alcool:
– dacă ești necăsătorit, bea de fiecare dată când ești trist;
– dacă ești căsătorit, bea de fiecare dată când ești fericit.
– Tată, pot să te îmbrăţişez?
– Nu mai am niciun ban. M-a îmbrăţişat mă-ta mai devreme…

Ştirea zilei

-Tată, vrei să îți povestesc cum a fost prima mea cursa cu mașina ta sau aștepți știrile de la ora 17:00?
Un tânăr se duce la un supermarket să se angajeze. Managerul îl întreabă:
– Ai ceva experienţă în vânzări?
– Da, am fost comis voiajor.
– Bine, eşti angajat! Începi de mâine, iar la sfârşitul programului am să vin să văd cum te-ai descurcat.
A doua zi, se prezintă omul la treabă, iar la sfârşitul programului vine managerul şi îl întreabă:
– Ei, câte vânzări ai făcut azi?
– Una, răspunde tânărul.
– Cum una? Media de vânzări pe angajat la noi este de 20-30 pe zi! De cât ai vândut?
– De 101.237,64 dolari.
– 101.237,64 dolari?! Da’ ce i-ai vândut?
– Mai întâi, i-am vândut un cârlig mic de pescuit. După aia, i-am vândut unul de dimensiune medie. După aia, i-am vândut o lansetă. Pe urmă, l-am întrebat unde merge să pescuiască şi mi-a spus că pe coastă, aşa că i-am spus că-i trebuie o barcă, aşa că am fost la raionul de specialitate şi i-am vândut şalupa aia cu două motoare. Pentru că mi-a zis că Honda e prea mică ca să remorcheze şalupa, l-am dus la raionul auto şi i-am vândut un Jeep Grand Cherokee.
– Cum, a intrat un tip să cumpere un cârlig mic de pescuit şi tu i-ai vândut o şalupă şi un 4X4?
– A, nu. Tipu’ a intrat să cumpere un pachet de tampoane pentru nevastă-sa, iar eu i-am spus că, dacă tot urmează un weekend fără sex, ar fi mai bine să se ducă la pescuit!

Un bărbat vrea să renunţe la viaţa de burlac, dar nu îşi găseşte aleasa inimii. Într-o zi, un prieten îl sfătuieşte:
– Mă, tu eşti în urmă cu tehnologia. În ziua de astăzi îţi găseşti nevastă imediat dacă pui un anunţ pe internet.
Bărbatul, cu o ultimă speranţă, pune un anunţ pe un site de matrimoniale:
”Bărbat, sătul de viaţa de burlac, 38 de ani, foarte răbdător şi iubitor. Caut nevastă!”.
A doua zi observă că a primit sute de răspunsuri la anunţ: ”Te rog frumos, ia-o pe a mea!!!”

Un poliţist aflat pe malul unui lac îi zice unei tinere:
– Domnişoară, aici este interzisă baia!
– Dar de ce nu mi-aţi spus asta înainte de a mă dezbrăca?
– Pentru că dezbrăcatul nu e interzis…

– De ce n-ai umplut paharul până la semn? întreabă un client pe ospătar.
– Sunt puțin miop, răspunde acesta.
– Dar peste linie ți s-a întâmplat vreodată să-l umpli?
– Ei, domnule! Chiar atât de chior nu am ajuns.

Un tip vinde câinele. Cumpărătorul întreabă:
– Sănătos?
– Sănătos!
– Inteligent?
– Inteligent!
– Credincios?
– Cel mai credincios – e a cincea oară când îl vând și tot la mine se întoarce.

Soţia:
– Mă uit în oglindă și mă văd urâtă, grasă și bătrână…Ce am?
Soțul:
– Dreptate!

Papa Francesco, Berlusconi și Trump zburau cu avionul. Avionul are o defecțiune gravă și pilotul îi anunță cum stau lucrurile dar că partea cea mai proastă e ca sunt numai trei parașute. Bush:
– Eu sunt cel mai puternic om din lume așa că e logic să mă salvez! Smulge cu forța o parașută și sare.
Berlusconi:
– Eu sunt cel mai deștept om de pe planetă! E numai drept să trăiesc mai mult. Smulge și el o parașută si sare.
Papa către pilot:
– Fiule, eu mă am pe bune cu Cel de Sus și poate că o să facă o minune pentru mine, iar dacă nu o face oricum ajung în rai. Așa că ia tu parașuta care a mai rămas!
– Nu e nevoie de asta, Sfinția-Voastră, avem încă două parașute fiindcă cel mai deștept om din lume a sărit cu rucsacul meu!
– Mai aveți cartea „Ce este polițaii români si ce vrea ei?”
– Nu, e epuizată.
– Dați-mi-o așa cum e.
Ea:
– Dragul meu, sunt însărcinată!!! Ce ți-ai dori să fie?
El:
– 1 Aprilie!
Anul 2025, guvernul italian face un sondaj de opinie în rândul cetățenilor:
– Imigranții din Romănia reprezintă o problemă?
35% au răspuns:
– Si, un grande problema!
65% au răspuns:
– Absoluto nessun problemo, mânca-ți-aș!

– Măi copile, se plânge maică-ta că vorbește cu tine și tu n-o asculți.
– Păi, să vezi, tăticule…
– Lasă scuzele! Spune-mi cum reușești să faci asta!

– Inculpat, de ce ai jefuit banca?!
– Onorată instanţă, ea a început prima!