Sfântul Dalmat a fost ostaș în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), trăind în dreapta credință. Apoi lasându-și femeia și copiii pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust și s-a dus la Preacuviosul Isaachie să se călugărească. Însa acest minunat Isaachie (prăznuit la 30 mai) locuia în pustiu și în liniște, din tinerețe lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea și cuvântul lui era împodobit cu podoabă vieții sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu război asupra scitilor, a mers la dânsul și i-a zis: „Deschide, împarate, bisericile ortodocșilor și vei izbândi la război”. Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: „Când mă voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a răspuns: „De te vei întoarce tu, nu a grăit Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la război și vei fugi din față vrăjmașilor tăi și de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a și întâmplat. Căci Valent ascunzându-se într-o șură de paie, acolo i s-a dat foc și a ars. Iar preacuviosul Isaachie având a părăsi cele pamântești, a făcut egumen al mănăstirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Și strălucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie și rămânând fără mâncare patruzeci de zile, și fiind în uimire alte atâtea zile, s-a arătat vrednic și în față împăraților și a sfatului și a părinților ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, și a fost făcut arhimandrit. Și adormind în Hristos, a fost îngropat în mănăstirea lui.