Imităm și împrumutăm comportamentul altora. În decursul dezvoltării civilizației sintetice (prin radio, tv, internet și telefon), unde imitarea altor culturi a devenit o activitate des întâlnită, omul nu și-a mai găsit liniștea. A primit mai mult decât putea duce: a văzut la alte persoane ce el nu avea sau făcea, iar dacă o tradiție făcea într-un anumit fel, s-a ajuns ca națiuni întregi să împrumute acele obiceiuri, afirmă psihologul Alexandru Pleșea, potrivit AMPRESS care preia informaţii prezentate de doctorulzilei.ro.
“Astfel, accesibil tehnologic fiind, națiuni întregi au început să împrumute din toate, neștiind că acea tradiție a fost creată și dezvoltată special pentru acel loc, într-un timp dat. Mai mult decât atât, ne-am trezit cu precepte din toate religiile în a noastră, și din a noastră, în altele, împrumutându-se cu o viteză fantastică toate acestea de la una la alta. Problema lumii actuale stă, oricât de dur sau solemn ar suna, exact în împrumutul și imitarea a ce fac alții și uitarea la ce trebuie să facem noi”, explică psihologul, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.