Sunetele de frecvenţă joasă, care nu pot fi auzite, emise de instalaţiile eoliene nu sunt dăunătoare pentru sănătatea umană, potrivit unui studiu finlandez publicat recent, informează AFP, preluată de Agerpres.
Mai multe studii au arătat deja în trecut că zgomotul audibil al eolienelor nu are efecte negative asupra sănătăţii, în pofida disconfortului şi a tulburărilor de somn constatate la persoanele care locuiesc în proximitatea lor.
Totuşi, noul studiu, realizat timp de doi ani la cererea Guvernului finlandez, a analizat efectele emisiilor sonore de frecvenţă joasă – infrasunete – emise de către eoliene şi care nu pot fi auzite de urechea umană.
Deşi, potrivit cercetătorilor, în numeroase ţări au existat multe voci care au atribuit aceste infrasunete unor simptome care merg de la dureri de cap la acufenii şi probleme cardiovasculare, oamenii de ştiinţă afirmă că rezultatele noii cercetări „nu susţin ipoteza conform căreia infrasunetele (…) ar cauza un disconfort”.
„Este mai probabil ca acele simptome să fie declanşate de alţi factori, precum simptomele aşteptate” de persoanele care trăiesc în proximitatea instalaţiilor eoliene.
Cercetătorii s-au bazat pe interviuri, înregistrări sonore şi teste de laborator pentru a studia efectele posibile ale acestor sunete asupra sănătăţii persoanelor care trăiesc la mai puţin de 20 de kilometri distanţă faţă de aceste generatoare.
În plus, testele nu au dovedit nici că sunetele turbinelor ar perturba ritmul cardiac, potrivit aceluiaşi studiu.
Energia eoliană s-a dezvoltat pe scară largă în ultimii ani, mai ales în China, Statele Unite şi Brazilia.
Potrivit unui studiu al asociaţiei profesionale WindEurope, eolienele au furnizat anul trecut 15% din electricitatea consumată în Europa.