Deși va suferi câteva modificări cu privire la traseu, inițiatorii competiției de ciclism mountain bike Royal Race Câmpina plănuiesc să organizeze întrecerea în toamnă, fiind programată în data de 6 septembrie.
Competiția este organizată de câțiva dintre cei care s-au ocupat, în trecut, de concursul Câmpina MTB Open, iar înscrierile s-au deschis, deja, de luna trecută, pe site-ul oficial al evenimentului: royal-race.ro.
„Royal Race Câmpina este o competiție de ciclism, având cauze caritabile. Pentru că dezvoltarea copiilor și tinerilor din municipiul Câmpina și din zonele adiacente sunt componente importante pentru noi, motivul caritabil al concursului este dat fix de aceaste două categorii de grupuri”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Concursul urmărește să strângă fonduri pentru proiecte organizate de Asociația Young Motivation, în sprijinul copiilor și tinerilor din Câmpina, prin cursuri de orientare în carieră și dezvoltare personală.
Traseul standard al întrecerii va avea aproximativ 30 de km, startul fiind dat de pe strada Siretului, mergând paralel cu parcul Soceram și coborând pe asfalt către Cornu.
După o urcare scurtă, competitorii îşi vor testa abilităţile de coborâre pe un drum forestier și vor intra apoi în pădure. Sub umbra arborilor seculari, mergând spre Plaiul Câmpinii și Voila, participanții se vor putea delecta cu peisaje splendide. Apoi, vor reveni pe DJ207, drumul care leagă Câmpina de Şotrile, şi vor avansa până în apropiere de spitalul Voila, unde vor intra pe un single trail tehnic și rapid până în Aleea Buciumului. De aici vor parcurge 6 km şerpuiți prin pădure, având parte de urcări tehnice şi coborâri spectaculoase.
Cicliştii vor ocoli Fântana cu Cireşi pe un drum forestier şi vor ajunge în vârful dealului Muscel, având întreaga panoramă a oraşului Câmpina la dispoziţie, în toată splendoarea ei. De aici vor coborî spre finish, care va fi amenajat tot în zona parcului Soceram.
De asemenea, vor fi realizate și un traseu scurt și unul pentru copii.